Bine de știut când vizitezi Roma

Înainte de vacanța la Roma am scotocit Internetul în căutare de locuri de văzut, dar am dat întâmplător și peste informații mai generale, care mi s-au părut foarte utile sau pur și simplu interesante. Așa că am zis să le împart cu voi, în caz că plănuiți o vacanță la Roma (majoritatea sunt valabile și în alte locuri din Italia).

Vizitat și plimbat

  • Ia-ți pantofi comozi. Străzile sunt pietruite, așa că tocurile s-ar putea să-ți strice vacanța. Pantofii sport cu un număr mai mare sunt potriviți dacă vei merge mult pe jos.
  • Pe străzile din Roma sunt o mulțime de cișmele cu apă bună de băut, deci nu e cazul să cumperi apă, mai ales din locuri turistice, unde e nesimțit de scumpă (1 euro sticluța). Ia cu tine o sticlă pe care să o reumpli (bonus, ești și eco-friendly).
  • Vara este extem de cald, deci dacă vrei să hoinărești pe străzi cât e ziua de lungă, s-ar putea ca iulie și august să nu fie perioade potrivite de vizitat.
  • Roma se află sub “asediul turiștilor” indiferent de sezon. Totuși, aglomerația crește în lunile de vară (proporțional cu temperaturile). Nu te mira să vezi cozi kilometrice la Colosseum, San Pietro sau muzee.
  • Biletele pentru autobuz se cumpără de obicei de la chioșcurile numite Tabaccheria. Deci nu te baza pe șofer.
  • Atenție la hoții de buzunare! E un oraș foarte aglomerat, mai ales în centru, deci fii cu băgare de seamă la geantă/ rucsac și buzunare.
  • Traficul este infernal, mai ales în zonele centrale – atenție la traversat 🙂
  • Nu arunca monede în toate fântânile pe care le vezi (rămâi fără bani, la câte sunt :))) Fontana di Trevi este locul potrivit unde poți să scapi de mărunțiș într-un mod simpatic, punându-ți o dorință. Banii se “pescuiesc” periodic și sunt folosiți în scop caritabil.
  • Există și locuri mai puțin aglomerate, unde îți poți trage sufletul, deci dacă ai timp la dispoziție, ia în calcul și obiective mai puțin celebre. S-ar putea să ai o surpriză plăcută. Vezi în acest articol câteva dintre ele.
  • Pe lângă muzee faimoase, vile și expoziții cu bilete scumpe, sunt o mulțime de locuri superbe gratuite. Roma e un muzeu în aer liber. În plus, muzeele de stat au intrare liberă în prima sau ultima duminică din lună (verifică neapărat programul și costul biletelor înainte de vizită). Nu în ultimul rând, poți intra gratuit în majoritatea bisericilor, unele dintre ele fiind adevărate opere de artă.

Mâncare

Italienii au un cult pentru cafea și mâncarea bună, ceea ce vine la pachet cu reguli clare pentru aceste domenii. Desigur, nu e musai să ții cont de ele, nu primești amendă dacă le încalci :), însă zic că e bine să le cunoști, ca să nu fii luat prin surprindere, mai ales dacă e prima oară când vizitezi Roma/ Italia.

  • Restaurantele nu sunt deschise toată ziua, ci doar la prânz și seara. În mod obișnuit, cina se ia după 8 seara, mai devreme fiind momentul pentru aperitivo – un fel de băutură + gustare, formată din spritz, alune, măsline, chipsuri etc. Mai multe în acest video. Vei găsi totuși și localuri care s-au adaptat turiștilor și au un program mai generos.
  • Dacă ți-e foame și nu găsești niciun restaurant deschis, în baruri și cafenele mai au sandvișuri sau gustări.
  • În mod tradițional, italienii pun mare preț pe a sta la masă, a savura ce mănânci și a face conversație cu cei din jur. Nu e ceva neobișnuit ca o cină să dureze 2-3 ore. Mai rar mănâncă în timp ce merg, chiar și când vine vorba de felii de pizza, sandvișuri, înghețată etc, când se stă la bar sau în fața localului de unde ți-ai cumpărat respectiva gustare.
  • Într-un meniu italian vei găsi, de obicei: antipasti (antreuri – gustări), primi (paste sau orez), secondi (feluri de mâncare cu carne și pește), contorni (garnituri), dolci (deserturi), plus băuturi. Nu e musai să-ți iei câte ceva din toate 🙂
  • Când se face ora prânzului sau a cinei, la restaurantele mai bune se formează cozi la intrare, clienții așteptând să se elibereze locuri. Cu toate astea, am observat că nimeni nu te grăbește de la masă, chelnerii te lasă să-ți vezi de mâncare și băutură cât poftești. Am mai tras concluzia că la orele de prânz și cină, restaurantele faine sunt deja pline și nu o să se roage nimeni de tine cu meniul în mână să intri (eventual în engleză…), cum se întâmplă la cele poate nu atât de bune.
  • În localurile unde stai la masă există coperta, adică un cost diferit de bacșiș, care include serviciul și locul de stat jos. Să nu te miri când vezi menționat pe nota de plată vreo 2-3 euro în plus. Am dat și peste restaurante unde nu era trecută coperta, deci se poate.
  • Cafea. Vei primi un “shot” tare, nu cafeaua lungă cu care ești obișnuit pe la noi.
  • Cappuccino se bea doar dimineața, până în prânz. Apoi se bea espresso sau, dacă vrei ceva altfel, macchiato, adică un espresso cu spumă. Bineînțeles că în localurile turistice sau în lanțurile internaționale de cafenele poți bea oricând cappuccino. Nu-ți ia nimeni gâtul dacă ceri cappuccino mai târziu, dar e interesant de știut de obiceiul ăsta.
  • Nu se pune parmezan (parmiggiano) la pastele cu fructe de mare sau la felurile care conțin pește.
  • Pont valabil în orice oraș turistic: evită să iei masa în localurile care se află fix lângă obiectivele turistice sau în piețele centrale. Aici plătești mai mult priveliștea și mai puțin ce ai în farfurie. Nu doar că prețurile sunt super-mari, dar s-ar putea ca mâncarea să nu fie cine știe ce. Mergi câteva străduțe mai încolo și foarte posibil vei găsi restaurante locale mai bune.

Vacanță plăcută!

2 thoughts on “Bine de știut când vizitezi Roma

  1. Feli

    Foarte interesant! Multe dintre sfaturi sunt utile indiferent de orasul in care alegi sa calatoresti.

    Reply

Leave a Reply to Feli Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.