Nu știu cum se face, dar vara a trecut fără să mă fi înfruptat din vreo înghețată. Ce-i drept, nu-s fan al acestui desert, așa că nici n-am băgat de seamă lipsa lui din meniul meu estival. Însă de curând mi-au ajuns pe mână câteva ingrediente de la Biosano, care m-au dus cu gândul la un dulce răcoritor, așa că am improvizat cât ai clipi o înghețată ușoară cu lapte de cocos și zmeură.
Ingrediente
- 300 ml lapte de cocos
- 200 gr zmeură (cu gândul la vară…)
- un vârf de linguriță cardamom măcinat
- câteva nuci pecan
- Îndulcitor – stevia rebaudiana
Despre Stevia Rebaudiana am mai povestit pe blog. A nu se confunda cu ștevia 😛 Stevia Rebaudiana este o plantă ce provine din America de sud și are o putere mare de îndulcire. Avantajul? Este naturală, nu are calorii, nu ridică glicemia şi poate fi folosită chiar și de diabetici. Se găsește sub formă de picături, tablete sau pulbere.
Mod de preparare înghețată cu lapte de cocos și zmeură
Mai simplu de atât nici că se poate! Am pasat zmeura și am zdobit un pic nucile, apoi le-am amestecat cu restul ingredientelor, am turnat compoziția într-o formă de cuburi de gheață și am dat-o la congelator pentru câteva ore. Sigur, pofiticioșii nerăbdători pot derula un pas înapoi și pot savura amestecul la temperatura camerei, pe post de smoothie. E delicios și așa!
Din cantitățile de mai sus mi-a ieșit mai multă compoziție decât cea care se vede în forma de gheață, deci nu vă speriați :)) Restul am pus-o într-un pahar.
Nu a ieșit extra-cremoasă, ca o înghețată clasică, însă e răcoritoare & dulce-acrișoară datorită zmeurei și crunchy de la nuci. Ah, iar laptele de cocos o face și foarte sățioasă.
O parte din compoziție am pregătit-o fără zmeură, așa că înghețata a rămas albă ca laptele, iar gustul de cardamom s-a simțit mai bine. Nu știu dacă v-am mai zis, dar de când am făcut cunoștință cu acest ingredient aromat, m-am îndrăgostit de el. Dac-ar fi după mine, l-aș ține pe post odorizant de cameră, că prea frumos miroase :)) Îl mai folosesc la combinația lapte + fulgi de ovăz, la orezul cu lapte și în budincile de chia.
Desigur, puteți jongla cu cantitățile ingredientelor, în funcție de preferința pentru unul sau altul.
PS: Dacă înghețata are o consistență prea dură când o scoateți din congelator, lăsați-o câteva minute la temperatura camerei înainte de a o servi.
Poate o supa-crema de dovleac, in stil thai? Si cu ceva picant pentru a contrabalansa dulceata laptelui. 🙂
Ahh, ce poftă mi-ai făcut :)) Sună genial, pe ploaia asta ar merge la fix!
Cred ca e foarte buna, folosesc ulei de cardamon la inghetata
30 g fistic*
30 g caju
40 g lapte praf de soia**
250 g lapte vegetal
20 g unt sau ulei de cocos
80 g zahar
3picaturi ulei esential de cardamon
Sună bine, și eu ador cardamonul!