Tăcere, bunătate, recunoştinţă

Binele este alcătuit dintr-o cantitate infinită de lucruri mărunte, care, puse cap la cap, poate că vor reuşi să schimbe, până la urmă, lumea”.

Se întâmplă uneori să nu-mi găsesc cuvintele. Nu pentru că nu aş avea ceva de spus, ci pentru că mi-e teamă că nu voi reuşi să mă fac înţeleasă. De-asta prefer să stau pe margine, privind scena luminată puternic, unde oamenii se ceartă şi acuză, ca şi cum s-ar apropia sfârştul lumii. Mă şi mir cât de detaşată sunt. Asta nu înseamnă că nu-mi pasă, ci că prefer să-mi exprim altfel sentimentele, ideile.

ferestre luminate in noapte

Prefer gesturile mărunte ale cotidianului şi nu “revoluţiile” care cer răzbunare. Binele construit picătură cu picătură, de la om la om, uneori anonim; faptele bune care poate nu ajung în presă pentru că nu sunt destul de mari sau impresionante. Or fi şi măsurile drastice o soluţie, nu zic nu, însă pe mine astfel de iniţiative nu reuşesc să mă mobilizeze sau să mă motiveze. Aşa sunt eu.

Da, uneori tăcerea înseamnă nepăsare. Dar ce folos să vorbeşti şi să nu faci nimic, să vorbeşti doar de dragul de a te auzi? La ce ajută să verşi venin?

Să judecăm şi să acuzăm mai puţin. Să facem mai mult. Atât cât putem. Şi nu doar cu ocazia tragediilor. Cred că în continuare că binele se formează din contribuţiile fiecăruia, în şoaptă sau manifestate cu voce tare, după preferinţe. Schimbarea vine din faptele noastre bune de fiecare zi, nu (doar) din vorbe şi gesturi disperate.

Şi pentru că fiecare are dreptul să aleagă ce-i mai bine pentru el (parcă aşa era în democraţie, nu?), eu aleg să fiu nu indignată, ci doar tăcută şi recunoscătoare pentru tot ce sunt, văd, simt, primesc. Să mă bucur de viaţă, cât pot.

PS: Mă bucur sincer să constat că a fi bun a devenit cool. Poate vom ajunge şi acolo când a fi bun va fi pur şi simplu normal.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *