Tag Archives: tăcere

Tăcere, bunătate, recunoştinţă

Binele este alcătuit dintr-o cantitate infinită de lucruri mărunte, care, puse cap la cap, poate că vor reuşi să schimbe, până la urmă, lumea”.

Se întâmplă uneori să nu-mi găsesc cuvintele. Nu pentru că nu aş avea ceva de spus, ci pentru că mi-e teamă că nu voi reuşi să mă fac înţeleasă. De-asta prefer să stau pe margine, privind scena luminată puternic, unde oamenii se ceartă şi acuză, ca şi cum s-ar apropia sfârştul lumii. Mă şi mir cât de detaşată sunt. Asta nu înseamnă că nu-mi pasă, ci că prefer să-mi exprim altfel sentimentele, ideile.

ferestre luminate in noapte

Prefer gesturile mărunte ale cotidianului şi nu “revoluţiile” care cer răzbunare. Binele construit picătură cu picătură, de la om la om, uneori anonim; faptele bune care poate nu ajung în presă pentru că nu sunt destul de mari sau impresionante. Or fi şi măsurile drastice o soluţie, nu zic nu, însă pe mine astfel de iniţiative nu reuşesc să mă mobilizeze sau să mă motiveze. Aşa sunt eu. Continue reading