O zi de weekend altfel monotonă s-a transformat într-o plimbare plăcută aproape de Bucureşti. Având un cer tulbure deasupra, am pornit spre Mănăstirea Snagov, aflată la vreo 40 km de capitală. Nu ştiam mare lucru despre acest loc, aveam în minte o asociere cu Vlad Ţepeş, dar nu eram sigură care-i treaba.

Am ajuns destul de repede la Siliştea Snagovului, iar după un mic ocol pe drumeagurile înguste am dat în strada Mănăstirea Vlad Ţepeş, de unde începe un pod pietonal spre mănăstire. Numele străzii mi-a confirmat că aveam dreptate în ceea ce-l priveşte pe Ţepeş. Partea faină la această mănăstire este că se află amplasată pe o insulă în mijlocul lacului Snagov, înconjurat de Codrii Vlăsiei.

Am trecut pe pasarela care leagă uscatul de ostrov şi am admirat întinderea neclintită a apei, cu pâlcuri de stuf din loc în loc, alături de câteva bărci. Imediat mi-a apărut în cale turnul de la poarta mănăstirii, în capătul unei alei îngrijite şi curate, străjuite de arbori firavi. În curte, aceeaşi curăţenie şi ordine, doar frunzele galbene îndrăznind să tulbure covorul verde al ierbii.

Biserica mănăstirii Snagov este micuţă, însă bine întreţinută. Construită în stil bizantin, cu elemente de arhitectură românească, are un aspect delicios de turtă dulce (din perspectiva mea) şi asta datorită cărămizilor ce împodobesc exteriorul. La baza zidurilor am descoperit cu încântare câteva ghivece cu flori colorate, care ieşeau în evidenţă. Mănăstirea e un mic colţ de rai, acoperit cu linişte din belşug şi o tihnă cum rar găseşti.

Biserica actuală a fost construită în timpul lui Neagoe Basarab, în secolul al XVI-lea, iar ulterior a fost refăcută de mai multe ori. O parte din picturile interioare datează din acea vreme, am aflat de la doamna care m-a întâmpinat la intrare. Ca un adevărat ghid (sau poate că asta şi era?), a povestit pe scurt despre mănăstire şi despre personalităţile care au marcat istoria acestui lăcaş. Revenind la Vlad Ţepeş, se pare că mormântul lui se află undeva pe insulă, însă nu există dovezi clare în acest sens. Unii istorici tind să creadă că a fost înhumat la Comana, ctitoria sa. În biserică există chiar o piatră de mormânt cu poza lui Ţepeş, alături de o lumânare aprinsă, dar locul unde se află trupul domnitorului rămâne în continuare un mister. Dacă ar fi totul clar, parcă n-ar mai avea niciun farmec, aşa-i? 😀

Un alt fapt de reţinut este că mitropolitul Antim Ivireanu a tipărit aici primele cărţi în limba română utilizând caractere latine.

Ieşind din biserică, am făcut apoi o plimbare până la malul lacului, unde am dat peste o bancă stingheră, priponită de ponton. Un loc bun de rugăciune, meditaţie, reculegere, mai ales într-o zi calmă, când atmosfera întunecată i-a cam ţinut departe pe turişti.

Intenţia a fost să vizităm şi Palatul Snagov, însă paznicul din faţa porţii baricadate ne-a anunţat scurt că se poate intra doar cu permisiune de la RAPPS; altfel spus, accesul este interzis publicului larg. Aşa că m-am mulţumit cu frumoasa mănăstire şi priveliştea palatului pitit strategic printre copaci şi tufişuri dese, admirată de pe malul lacului. Culorile toamnei muşcaseră cu poftă din coroanele arborilor, iar verdele tare începuse deja să capete nuanţe gălbui.

La mănăstire nu există nicio taxă de vizitare, însă un mod drăguţ de a recompensa atenţia gazdei este să cumperi ceva de la micul magazin al bisericii: lumânări, cărţi poştale, broşuri, magneţi etc.

Articol publicat pe România Pozitivă