Un ceai… La Un Ceai

UPDATE iunie 2017: Ceainăria s-a închis, în locul ei se află acum Arome /// Bistro și Grădină.

La Un Ceai este o ceainărie situată pe strada Luigi Cazzavillan, lângă parcul cu acelaşi nume, într-o zonă nu foarte departe de Cişmigiu. După o plimbare alene, este locul ideal pentru servit un ceai sau ceva dulce şi bun, în compania unei muzici discrete. Ceainăria găzduieşte periodic tot felul de evenimente, concerte, piese de teatru, târguri etc.

ceainaria-la-un-ceai-bucuresti

Am savurat de multe ori un ceai La Un Ceai :D, însă de fiecare dată am ajuns aici toamna sau iarna, când am fost nevoită să mă refugiez în interior. De data aceasta, o degustare de clătite pufoase a fost pretextul pentru a face cunoştinţă cu mica grădină a ceainăriei, împodobită cu flori şi verdeaţă, ascunsă în totalitate de zgomotul străzii.

clatite cu cafea, capsuni si miere ceainaria la un ceai bucuresti.

În după-amiaza cu clătitele am avut parte de un soare rotund şi tandru, care probabil poftea la bunătăţile de pe mesele noastre. În meniul special pentru acea zi am găsit trei feluri de clătite: cu banane & nutella, cu căpşuni, cafea & miere şi cu bere, unt de arahide, crispy bacon & seminţe. Se strânsese multă lume La Un Ceai, cu zâmbete şi bună-dispoziţie, aşa că am intrat repede în atmosferă şi am comandat câte ceva bun. Pe lângă ceai (Ginger Kiss), m-am înfruptat dintr-o porţie de clătite garnisite cu căpşuni proaspete, de pe care mierea şiroia aurie. Nu am simţit foarte puternic gustul de cafea, însă m-am bucurat că nu erau aşa dulci.

clatite-cu-cafea-capsuni-si-miere-ceainaria-la-un-ceai ceainaria-la-un-ceai-terasa-clatite

Clătitele cu banane nu mi-au făcut deloc poftă (nu-s fan nutella), dar am ţinut să gust din cele cu bacon, pentru că untul de arahide e slăbiciunea mea şi eram curioasă ce fel sunt. Nu mi s-au părut deloc greţoase, cum m-aş fi aşteptat, iar berea din compoziţie a fost o prezenţă mai mult decât discretă. Aroma uşor sărată de la bacon s-a potrivit de minune cu gustul dulceag al clătitelor.

ceainaria-la-un-ceai-clatite-cu-bacon-bere-unt-de-arahide-si-seminte

Am admirat florile şi beculeţele colorate aninate printre copaci, deasupra noastră. Bănuiesc că seara e superb pe terasă. Nu că ziua nu ar fi! 🙂 Cât am stat acolo, pe la mese s-a tot perindat lume, semn că mulţi amatori de clătite şi-au făcut timp să-şi mulţumească pofta.

ceainaria-la-un-ceai-gradina ceainaria-la-un-ceai-terasa ceainaria-la-un-ceai-spre-terasala-un-ceai-luigi-cazzavillan

În interior, La Un Ceai nu are foarte multe locuri. Cum deschizi uşa ceainăriei, în faţa ta se ivesc brusc câteva trepte care duc spre o cameră înaltă, din care se deschid alte încăperi. În prima sală, unde eşti întâmpinat de gazde, dai peste rafturi pline cu ceaiuri şi ceainice.

Deşi nu foarte spaţioasă, camera “cu verde” prinde viaţă pe timp de zi, când lumina naturală pătrunde prin ferestre şi îndulceşte nuanţa cam tare de pe pereţi. Lumina artificială, de la bec, e prea rece pentru un astfel de loc, aşa că seara atmosfera devine somnoroasă.

la un ceai la-un-ceai-camera-verde

Cea de-a doua cameră îmi pare mai cozy, poate şi datorită nuanţelor de bej şi cafeniu care domină spaţiul. Ceaiurile se pot servi pe loc sau puteţi lua o punguţă pentru acasă. Există şi o măsuţă cu bijuuri handmade simpatice, aşa că pe lângă un ceai bun, La Un Ceai poţi să te bucuri şi de un accesoriu nou.

Aţi fost La Un Ceai? Impresii? 🙂

La Un Ceai

Adresă: str Luigi Cazzavillan, nr 25, sector 1, Bucureşti (aproape de Cişmigiu)

Web: http://launceai.ro

Facebook: https://www.facebook.com/LaUnCeai.ro

One thought on “Un ceai… La Un Ceai

  1. Alina

    Arata minunat. Mi se pare un loc intim, placut, unde se pot petrece cateva ore relaxante savurand un ceai delicios. De vizitat!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *