Griffin Tea, ceainăria grifonului

UPDATE: Ceainăria s-a închis

Despre Griffin Tea am citit chiar înainte de Crăciun, aflând că este cea mai recent deschisă ceainărie din Bucureşti. Şi cum dulcea apropiere a sărbătorilor a venit anul ăsta şi cu ceva timp liber, am profitat ca să-i fac o vizită, alături de alte 3 pasionate de ceaiuri şi descoperiri urbane.

ceainaria-griffin-tea-bucuresti

Am ajuns la ceainărie într-o sâmbătă la prânz, imediat după ora deschiderii, când soarele îşi propusese să ne demonstreze că zăpada va lipsi din peisajul Crăciunului. Am admirat ceainicul aninat la intrare şi ceşcuţa corespunzătoare, apoi am trecut pragul casei, ajungând în lumea magică a Griffin Tea.

griffin-tea-bucuresti

ceainarie-cismigiu

Povestea şi denumirea ceainăriei sunt ţesute în jurul grifonului, acel animal mitologic cu aripi şi cap de vultur, iar corpul de leu. Puteţi citi aici mai multe despre ceaiul grifonului. Mie mi-a trezit curiozitatea şi recunosc că mi-ar fi plăcut să descopăr astfel de statui sau ornamente la Griffin Tea, dacă tot e simbolul locului.

Am făcut întâi un tur prin camerele ceainăriei, decorate destul de simplu. Există şi un colţ de lectură, iar deasupra lui se află câteva locuri “suspendate”, unde poţi servi ceaiul aşezat pe pernuţe. Interiorul nu mi s-a părut spectaculos, însă atmosfera este una confortabil-nostalgică, cu accente jucăuşe în unele locuri.

camera-ceainarie-griffin-tea-bucuresti

camera-de-lectura-griffin-tea

salon-ceainaria-griffin-tea-bucuresti salon-griffin-tea-bucuresti griffin-tea

Mi-au plăcut coroniţele de brad de pe mese, în ton cu sezonul.

craciun-ceainaria-griffin-tea coronita-de-brad-ceainaria-griffin-tea

Din meniul colorat şi îmbietor am ales un ceai Choco Spice, nu foarte picant, pe care l-am sorbit cu poftă, acompaniat de ronţăieli variate.

meniu-griffin-tea

ceainaria-griffin-teaceai-la-griffin-tea

Fiind singurele cliente ale ceainăriei la acea oră, în jur era linişte, aşa că am profitat ca să explorăm camera cu boardgames, unde am dat peste o colecţie simpatică de jocuri. Ne-am oprit la Activity, o variantă puţin diferită faţă de ce jucasem până atunci, însă la fel de amuzantă, astfel că între mimă, desenat şi povestit, timpul s-a scurs rapid.

Griffin Tea este o ceainărie potrivită pentru întâlnirile cu prietenii, după o plimbare prin Cişmigiu, când vrei să bei ceva bun şi să te încălzeşti. Sunt curioasă să văd cum va evolua acest loc, dacă se vor organiza seri de jocuri (văzusem ceva pe pagina lor de Facebook) sau alte evenimente.

PS: Există şi spaţii pentru fumători.

Ceainăria Griffin Tea

Adresă: Str. General Berthelot, nr. 48, Bucureşti (aproape de Parcul Cişmigiu)

Program:

Luni – Vineri: 10.00 – 00.00
Sâmbătă – Duminică: 14.00 – 00.00

Web: www.griffintea.ro

Facebook: www.facebook.com/ceainariaGriffinTea

2 thoughts on “Griffin Tea, ceainăria grifonului

  1. Adriana

    Am fost si eu aici, la un atelier pentru realizarea de decoratiuni pentru Craciun …si am ales tot ceaiul Choco Spice! 🙂

    Reply
    1. Andra :) Post author

      Ceaiul ăsta mi-a făcut cu ochiul pentru că-mi plac şi condimentele, şi ciocolata 😀
      Nu ştiam că au avut şi ateliere, sună fain 🙂

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.