Santorini în farfurie. Bucătăria unei insule fascinante

Gastronomic vorbind, vacanţa în Santorini a fost gustoasă şi bogată de ulei de măsline, iaurt şi vin. Deşi e o insulă cu puţină vegetaţie şi un sol capricios, ingeniozitatea locuitorilor şi influenţa unor culturi vecine au dat naştere unei bucătării variate şi savuroase. Am gustat din tot felul de bunătăţi, atât produse locale cu tradiţie, cât şi mâncăruri mai noi, iar fructele de mare şi peştele au fost la loc de cinste.

Zilele de vacanţă au început în cel mai relaxant mod, cu un mic-dejun foarte consistent la hotelul AcquaVatos din Kamari, unde am avut cazare. Cred că a fost cel mai bun mic-dejun de care am avut parte în toate vacanţele, până acum. Ce poate fi mai plăcut decât o dimineaţă pe o mică terasă umbrită de flori şi palmieri, cu o grămadă de bunătăţi în farfurie?

mic-dejun-la-hotel-acquavatos-santorini

Printre mâncărurile preferate din Santorini a fost piureul de fava (bobi), o specialitate locală, reprezentativă pentru insulă. Fava este un fel de mazăre galbenă decorticată, iar piureul aduce un pic la gust cu hummusul.

fava-piure-santorini

Ca aperitive (mezedes), am ales tot felul de mixuri, cu chiftele, fava, salată de vinete, plăcinte, tzatziki etc. Salata de vinete face şi ea parte din bucătăria grecească, iar vinetele albe sunt specifice insulei, aşa că m-am bucurat şi de acest preparat, care pe mine mă încântă.

vinete-albe-rosii-cherry-santorini

apetiriv-grecesc-in-santorini

Din roşiile cherry se prepară un fel de chifteluţe foarte bune, fără carne, servite de obicei ca aperitiv. Se fac uşor, aşa că dacă vreţi să aduceţi un pic de Santorini pe mesele voastre, cam asta ar fi reţeta: roşiile tăiate cubuleţe se amestecă cu ceapă, verdeaţă, condimente şi un pic de făină şi apoi se prăjesc ca şi chiftelele obişnuite. Ce-i drept, nu sunt cel mai sănătos fel de mâncare, însă din când în când eu zic că nu fac rău.

chiftele-de-rosii-santorini-grecia

Caperele sunt un alt simbol al insulei şi se adaugă în salate sau în sosuri; se consumă inclusiv frunzele, şi ele marinate. Capere mai mâncasem, dar frunze de capere nu! Ei bine, acum am avut ocazia, şi pot să spun că mi-au plăcut, dau un gust mai deosebit salatelor.

salata-cu-frunze-de-capere-santorini

Salata grecească, clasică, a fost un laitmotiv al acestei vacanţe 😀 Am servit-o la o grămadă de taverne şi terase şi de fiecare dată a fost bună-bună.

salata-greceasca

Brânzeturile au fost la putere, alături de cremosul iaurt grecesc. Am mâncat feta cât să-mi ajungă pentru tot anul 😛 Am observat că se servesc şi pane sau ca umplutură pentru tot felul de gogoşele.

Una dintre bucuriile mele când vizitez Grecia sau Italia este să mănânc peşte şi fructe de mare proaspete din belşug. Mixurile pentru două persoane mi se par foarte potrivite, pentru că poţi să guşti câte puţin din toate. Cel mai bun calamar la grătar şi cel mai bun peşte am mâncat în portul Amoudi, unde vă recomand cu drag să mergeţi dacă sunteţi în Santorini şi poftiţi la ceva vietăţi marine.

peste-la-restaurant-in-portul-amoudi-santorini

mix-de-peste-si-fructe-de-mare

Un alt fel de mâncare interesant a fost Gemista, adică roşii şi ardei verzi umpluţi cu orez, serviţi alături cu brânză la cuptor. Sunt extrem de săţioşi.

Am văzut multe restaurante de inspiraţie italiană, atât în Kamari, cât şi în alte localităţi. Deci dacă sunteţi iubitori de pizza şi paste, în Santorini puteţi să le savuraţi fără nicio problemă. Nu ştiu dacă sunt şi gustoase, eu am spus „pas” de data asta felurilor italiene, am vrut să las experienţa pentru o viitoare vizită în Italia, probabil anul viitor, şi să mă concentrez pe bunătăţile greceşti.

Am profitat de zilele de vacanţă pentru a mă răsfăţa cu tot felul de deserturi. Preferatul meu a fost iautul grecesc îngheţat (frozen yogurt) cu dulceaţă de roşii cherry, servit la terasa superbă de la Bellonias Villas, în Kamari. Deşi e foarte simplu, mi s-a părut perfectă îmbinarea a două elemente foarte „greceşti”, iar gustul e catifelat şi rece, perfect!

frozen-yogurt-cu-dulceata-de-rosii-cherry-bellonias-villas-santorini

bellonias-villas-santorini

La o tavernă din apropiere de Monolithos am comandat ca desert o halva şi am avut surpriza să primim un fel de budincă de griş. Chiar dacă ne aşteptam la altceva, a fost foarte bună şi a picat tocmai bine, ca să avem energie la biciclit.

baclava-din-gris-in-santorini

Cât despre băuturi, am gustat vinsanto, ouzo şi ceva beri greceşti, ca Volkan, Fix, Alpha, Mithos. Marca Donkey, în variantele Red, Yellow şi Crazy, este o bere nefiltrată produsă pe insulă. Deşi Santorini nu are tradiţie în ale berii, marketingul face minuni. Se ia măgăruşul, un simbol local, şi se pune ca etichetă la o bere destul de obişnuită, apoi se vinde cu 5-6 euro sticla. Simplu, nu? 😀

bere-yellow-donkey-santorini

ouzo

vinsanto-santorini

Despre Vinsanto am povestit deja, la articolul cu Muzeul Vinului. Nu mă pricep la vinuri şi nu aş putea să spun cam unde se situează cele din Santorini pe scara calităţii, însă e de apreciat cât de bine au ştiut să le promoveze şi cum se mândresc cu ele. Mie mi-a plăcut mult Vinsanto-ul, chiar dacă pe băutorii de vin cu experinţă probabil i-ar lăsa rece.

Cam asta a fost aventura mea prin bucătăria insulei Santorini. Vouă vă plac mâncărurile greceşti? Aveţi vreun fel preferat?

11 thoughts on “Santorini în farfurie. Bucătăria unei insule fascinante

  1. Raluca

    Ce mi-ai facut, Andra.. Am citit articolul ieri, pe cand eram in pauza la scoala. Dac-ai stii ce foame mi s-a facut apoi.. :))
    Imi doresc si eu astfel de vacante, in timpul toamnei, sa plec in locuri mai calduroase decat cele unde locuiesc. Dar trebuie sa mai cresc, stiu..

    Reply
    1. Andra :) Post author

      Chiar mă gândeam să pun un “disclaimer” pe Facebook, ca oamenii să nu citească postarea dacă le e foame, dar am uitat :))
      Eu de vreo câţiva ani îmi las o parte din concediu pentru toamnă, mi se pare o perioadă perfectă de plecat pe undeva, eventual unde e şi mai cald.

      Reply
  2. Aliceee traveler

    Am facut si eu cunostinta cu caperele cand am mancat prima mea salata greceasca.
    De atunci le avem in casa si le folosim in excess mai ales vara.
    La vinuri nu ma pricep dar berea locala ma tenteaza

    Reply
    1. Andra :) Post author

      Frunze ai încercat? 🙂 Mie mi-au plăcut mult, dar nu prea am văzut pe la noi, cele la borcan sunt doar bobiţele, de obicei.

      Reply
        1. Andra :) Post author

          Wow, frunze de lămâi în mâncare, nu m-aş fi gândit! Nu am încercat şi nici nu am văzut, sunt curioasă ce gust au 😀 Prin zona Sorrento, cu lămâi la tot pasul, am fost şi eu, dar nici acolo nu am auzit de ele în preparate.

          Reply
  3. O.

    În Grecia am mâncat prima oară calamari și mi-au plăcut… am ajuns chiar să compar unele localuri cu altele din punctul ăsta de vedere :)) Mi-a mai plăcut berea grecească, culmea, eu nesuportând berile clasice, nearomate.

    Reply
    1. Andra :) Post author

      După vacanţa asta în Grecia, ador calamarii! Mai mâncasem şi înainte, chiar şi pe la noi, dar ăştia de aici, mai ales din Portul Amoudi, au fost divini!!!
      Pentru bere nu am aşa afinitate, mi s-a părut la fel ca peste tot. Însă am apreciat ideea cu Crazy Donkey :))

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *