Bologna a fost surpriza plăcută a acestei vacanţe. Nu auzisem de ea ca fiind o destinaţie turistică foarte cunoscută, aşa că m-a uimit să descopăr un oraş atât de plin de culoare şi de viaţă.
Am ajuns aici printr-o întâmplare: pentru escapada în Toscana n-am găsit niciun avion mulţumitor spre Florenţa, aşa că am aterizat la Bologna şi ne-am deplasat cu trenul şi autobuzul spre celelalte oraşe.
Am văzut Bologna în două jumătăţi de zile, deci n-a prea fost timp de urcat prin turnuri, vizitat muzee sau palate. M-am mulţumit totuşi să admir pieţele frumoase şi clădirile colorate, dar şi mulţimile de oameni care dau oraşului un aer tineresc, de sărbătoare.
Bologna e un oraş curajos de elegant, care se mândreşte cu acel colorit cald al caselor sale, fie că este vorba de roşu, portocaliu, cărămiziu, galben, bordo sau alte nuanţe plăcute. Mi-a plăcut mai mult arhitectura clădirilor de aici decât a celor din Florenţa, chiar dacă aceasta din urmă este considerată punctul de reper pentru cultura şi arta italiană. Casele din Bologna emană eleganţă şi au ceva din aroma poveştilor medievale cu mistere şi prinţi. Ferestrele, în special, sunt tare pitoreşti, îngrijite, cu forme zvelte şi cortine roşii asortate.
Nu am putut decât să merg cu gura căscată şi să încerc să cuprind cât mai multe cu privirea, într-o încercare aproape imposibilă de a vedea totul, toate cotloanele şi pasajele discrete care se iveau la tot pasul.
Primul loc în care am mâncat în Bologna a fost Swine Bar, un wine-bar tare frumos, amenajat mai boem, cu obiecte din podul bunicii, unde din păcate nu am putut lua decât nişte sandvişuri (uff), pentru că am ajuns în afara programului de servit masa. Nu ştiu dacă au cine ştie ce mâncare, însă atmosfera e plăcută, perfectă pentru un vin şi stat la palavre cu prietenii.
Coloanele şi arcadele sunt reprezentative pentru Bologna, iar în centru acestea acoperă micile trotuare, creând culoare perfecte pentru plimbare, pe o lungime totală de 38 de kilometri. Aşa că dacă plouă şi vreţi să hoinăriţi prin centrul Bolognei, nu aveţi neapărat nevoie de umbrelă. Plus că la tot pasul sunt gelarerii, cofetării, cafenele şi baruri cu gustări, care abia aşteaptă să aibă oaspeţi.
Un alt simbol al oraşului sunt turnurile, cele mai cunoscute fiind Torre degli Asinelli şi Torre Garisenda. Deşi în secolele XII-XIII au fost construite numeroase astfel de structuri, în prezent rezistă mai puţin de 20. Turnurile nu aveau doar un rol militar, ci erau şi instrumente de prestigiu pentru familiile care le construiau.
Întâmplător, am dat peste Corte Isolani, un pasaj acoperit care face legătura între două artere ale Bolognei (Strada Maggiore şi Piazza Santo Stefano), inaugurat în 1999 în urma restaurării complexului de palate Isolani. Este o plăcere să te plimbi pe acest culoar şi să vezi în stânga şi în dreapta mici curţi cu terase şi restaurante.
Centrul vechi este structurat în jurul Piazza Maggiore, mărginită de o serie de clădiri impunătoare: Basilica San Petronio, Palazzo del Comune, Palazzo del Podestà, Palazzo Re Enzo şi Palazzo dei Banchi.
Fontana di Nettuno e un punct de referinţă al Bolognei, dar şi obiect al superstiţiilor. Se spune că înainte de examene, studenţii care vor să aibă noroc trebuie să înconjoare fântâna de două ori, în sens invers acelor de ceasornic, la fel cum Giambologna, cel care l-a realizat pe Neptun, ar fi făcut în jurul piedestalului.
Fiind un oraş studenţesc, cu una dintre cele mai vechi universităţi din lume, Bologna are multe locuri de distracţie, concerte şi spectacole. Între Piazza Maggiore şi Torre degli Asinelli am dat chiar şi peste o librărie uriaşă, Gli Ambasciatori, care ocupă vreo 3 etaje, cu bar, trattoria şi osteria del vino, un fel de Cărtureşti la scară mai mare. Tot prin zonă găsiţi şi un magazin de ciocolată Venchi.
Am rămas cu gândul la Bologna, la arhitectura ei elegantă şi culorile îndrăzneţe. Sunt convinsă că voi reveni într-o zi, ca să o explorez mai bine 🙂
—–
Dacă ţi-a plăcut acest articol şi crezi că poate fi util şi altora, dă un like & share pe Facebook 😉
—–
În următoarea călătorie să mă iei și pe mine :D!
😀
Noi am stat in Bologna cam o saptamana. Daca vrei sa vezi cum a gasit-o noi, poti sa dai un search la noi pe blog dupa “Bologna” 🙂
Vă invidiez! 😀 Aş fi vrut să stau şi eu câteva zile în Bologna, mie mi-a plăcut mult, în special arhitectura 🙂
:)) Noi incepusem sa ne plictisim de porticuri. Erau destul de murdare, pentru ca, la fel ca si la noi, trotuarele nu se spala si fiind acoperite…nici ploaia nu avea cum sa ajunga! In plus, toaletele publice lipsesc cu desavarsire!
Da, toaletele publice sunt o problemă în multe oraşe…. Din ce am vizitat până acum, cel mai “toilet friendly” 😀 oraş mi s-a părut Istanbulul.
În lipsă de altceva, mai rămâne varianta fofilării în toaleta vreunui magazin mai mare sau chiar fast food 😀
In Bologna, chiar niste politisti pe care i-am intrebat de un WC, ne-au sfatuit sa mergem in baruri. Pur si simplu, nu consumai nimic, intrai, iti faceai nevoile si iti vedeai de drum. Ni s-a parut tarrrreee aiurea si cam necivilizat, dar…
Nu e cel mai ok lucru de făcut, dar nu mi se pare un capăt de lume 😀
Și pentru noi Bologna a fost o surpriză a vacantei din 2009 cand tinta era Venetia 😀 Mi-a placut enorm, am incercat bolognesele lor, iar Bolognei i se mai spune si La Grassa pentru ca este considerat orasul în care se mananca cel mai bine in Italia.
Mai este considerata si orasul cu cel mai ridicat nivel de trai din Italia și are nu una dintre cele mai vechi Universitati din lume ci chiar cea mai veche, prima Universitate din lume (am facut niste sapaturi ca eram curioasa).
Dap, “la Rossa, la Grassa e la Docta” 🙂 Mulţumesc de precizare, acum îmi pare şi mai rău că n-am apucat să văd Universitatea :))
Mi-ar fi plăcut să stau mai mult aici, să am timp s-o explorez cum trebuie…
am vazut niste preturi bune de revelion cu avionul cluj-bologna. dar nu stiam daca sa ma risc sau nu 🙂
pare un oras unde ar merita sa ma risc 😛
De revelion nu ştiu ce să zic… Dacă nu te deranjează ploaia/frigul şi eventual zăpada, cred că nu e o problemă. Şi eu m-aş risca. De fapt…. chiar o să fac asta :)))) Nu de revelion, dar pe la mijloc de noiembrie 😉
Pingback: Bologna mea roşcată şi rebelă. 26 de locuri şi momente speciale (2015) | Zâmbet şi sănătate