Riscurile mâncatului în exces – David A. Kessler (2)

Riscurile mâncatului în exces – David A. Kessler (1)

—–

riscurile_mancatului_in_excesSoluţii pentru a scăpa de problema mâncatului în exces

Supraalimentarea nu reprezintă doar teritoriul celor supraponderali. Chiar şi unii oameni slabi îşi pierd controlul puşi faţă în faţă cu mâncăruri îmbietoare. Cu cât mâncarea oferă mai multă plăcere, cu atât este mai puternică experienţa care creează comportamentul automat; acesta este pericolul obiceiului. Dar formarea obiceiului are şi potenţial de a face bine. Dacă învăţăm să inversăm totul, putem, în cele din urmă, crea noi obiceiuri, care să ne motiveze să urmăm alte surse de plăcere, mai sănătoase.

Conştientizarea este primul pas pentru a înfrunta supraalimentarea. Aceasta se referă la cunoaşterea riscului unei anumite situaţii şi la inventarul stimulilor, contextelor şi semnalelor care vor conduce la mâncat.

Apoi, adoptăm comportamentul competitiv, care constă în planificare: să ştii cum acţionezi când creierul tău primeşte o invitaţie nedorită. De exemplu, mergi pe un drum diferit de la serviciu spre casă pentru a evita cofetăria care te tentează. Atunci când suntem expuşi la numeroşi stimuli nu ne putem concentra asupra procesului de deprindere a unui nou tip de comportament, deci este necesară îndepărtarea tentaţiilor. Asta nu înseamnă că nu vom mai călca niciodată într-o cofetărie, ci că mai întâi este bine să redobândim controlul asupra poftelor. Este de asemenea necesar să punem ordine în ceea ce priveşte modul în care ne hrănim, prin planificarea meselor, alegerea alimentelor sănătoase şi stabilirea unor meniuri pe care să le respectăm.

Acţiunile noastre sunt ghidate de gânduri, motiv pentru care este bine să intervenim şi pe acest palier, formulând gânduri care concurează cu cele vechi şi ajută la anihilarea lor. Să ne schimbăm atitudinea faţă de acele alimente care ni se par gustoase, dar în realitate sunt nocive şi să ne încurajăm constant progresele.

În demersul nostru de deprindere a unor obiceiuri alimentare sănătoase ne poate ajuta susţinerea celor din jur, iar spijinul lor ne poate împiedica să cedăm hiperalimentării condiţionate. Să căutăm însă susţinerea unor oameni care mănâncă la rândul lor sănătos.

Pentru unele persoane răspunsul reflex în faţa stresului este obiceiul de a mânca. Recunoaşterea sentimentelor pe care le trăim şi descrierea lor ne ajută să fim obiectivi în găsirea altei soluţii în afară de mâncat. Să ne întrebăm doar atât: „Mă va ajuta cu adevărat mâncarea să fac faţă acestei probleme?” Şi, dacă suntem sinceri, răspunsul va fi „nu”.

Dacă o persoană are succes suficient de des la refuzarea unui stimul, intensitatea lui va scădea în timp ce învăţarea nouă va lua locul celei vechi. Să fim tranşanţi şi hotărâţi şi cu siguranţă vom reuşi să învăţăm să ne bucurăm de măncare, fără a cultiva o obsesie, iar actul de a ne hrăni va fi bucurie şi nu dependenţă.

PS: Vă recomand şi un video cu David Kessler, în care acesta îşi expune ideile cu privire la supraalimentare:

http://fora.tv/2009/05/08/The_End_of_Overeating_Dr_David_A_Kessler

Puteţi cumpăra cartea “Riscurile mâncatului în exces” de aici.

4 thoughts on “Riscurile mâncatului în exces – David A. Kessler (2)

  1. Hapi2233

    Sper ca nu te supara parerea mea: daca ai expune ideile mai putin rigid si mai personalizat (asa ca o dieta data de-……nutritionist) ai avea mai mult feed back 🙂
    Dar poate ca nu te intereseaza feedbackul si ma insel eu .
    O seara frumoasa 🙂
    Apropo, este o traducere sau un comentariu?

    Reply
    1. Andra :)

      Nu ma supara parerea ta 🙂
      Unele postari sunt mai rigide, altele mai personale, in functie de cum imi vine pe moment sau in functie de subiect. Asta s-a nimerit sa fie mai serioasa. Feedback-ul e binevenit, desigur, dar daca nu e, nu-i bai.

      Cartea este in romana, daca la asta te referi, in postare sunt niste idei preluate de acolo si prelucrate putin.

      Multumesc de recomandare, o seara frumoasa si tie 🙂

      Reply
    1. Andra :)

      Si eu am anumite chestii pe care imi vine sa le consum in cantitati industriale, gen caju sau migdale, dar incerc sa ma mai stapanesc 😀

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.