aRoma unei vacanţe târzii – locuri şi amintiri de suflet

Plimbându-mă pe străzile Romei, ochii şi aparatul foto mi-au fugit spre statuile care împodobesc fântânile şi chiar colţurile clădirilor. Asta pentru că mai toate sunt deosebite, reprezentând  personaje fantastice, în ipostaze neobişnuite, cu gesturi şi expresii care stârnesc curiozitatea. Întâlneşti biserici la tot pasul, frumos pictate în interior şi ornate cu basoreliefuri bogate, iar terasele de pe clădiri, îngrijite şi pline de vegetaţie, te fac să fii cu capul în nori.detaliu-fantana-piata-navona

Duminică la amiază am nimerit într-o piaţă cu produse bio, unde am luat un prânz simplu şi delicios: friptură cu salată, vin şi plăcintă sărată cu dovleac şi parmezan (o bunătate!). M-am simţit ca la o sărbătoare câmpenească, pentru că am mâncat într-o curte interioară, pe mese lungi, din farfurii de plastic.

piata-de-duminica-roma.

Statuia aurită de pe cupola unei biserici aflată lângă Termini, luminată noaptea, a fost un bun punct de orientare în zonă.

În vecinătatea Campo de’ Fiori am căutat cu îndârjire Arco degli Acetari, o curte mai retrasă, ferită de agitaţia pieţei, unde în trecut se fabrica oţetul. A fost o adevărată aventură să o găsim, după ce am rătăcit ceva vreme în direcţia opusă, induşi în eroare de o hartă mai capricioasă.

arco-degli-acetari-romaLa Villa Aldobrandini atracţia principală nu a fost clădirea, ci parcul bine ascuns, chiar lângă Via Nazionale, pe care am trecut de atâtea ori fără să bănuim că deasupra unor ziduri obişnuite poate fi atâta verdeaţă şi linişte. E un loc nu prea populat, cu câteva bănci, numai bun pentru o după-amiază în compania unei cărţi. De la mica terasă a parcului se vede strada, precum şi nelipsitul monument Vittorio Emanuele II.  parc la Villa AldobrandiniDupă ce ne-am învârtit minute în şir în labirintul de străduţe înghesuite, lângă Teatro di Marcello, Sant Angelo in Pescheria şi Portico d’Ottavia, în căutarea unei băncuţe menţionate de David Downie în ghidul său „Quiet Corners of Rome”, am găsit-o într-un final datorită unor turişti, care se strecurau exact pe culoarul ratat de noi.

În spatele lor se află cartierul evreiesc, Ghetto, unde m-am mirat să văd în toate meniurile de la restaurante anghinare prăjite, un fel de antreu uleios şi crocant; am citit apoi că este o specialitate a locului. Că veni vorba de mâncăruri, cel mai delicios fel pe care l-am savurat la Roma a fost o supă-tocăniţă de năut cu rozmarin, fierbinte şi aromată, la o terasă de lângă Piazza di Spagna. Cu alte ocazii am ciugulit biscuiţi cu ceai verde, paste cu diferite sosuri, peşte şi fructe de mare, dar şi o pizza comună.

Tot pe lângă Teatro di Marcello se ascunde Piazzale Caffarelli, ce oferă o vedere largă asupra oraşului; la terasa clădirii din zonă am mâncat o salată de fructe cam ofilite, dar măcar priveliştea a fost plăcută.

Prin peregrinările noastre am ajuns şi la o cafenea micuţă cu specific oriental, unde am băut un ceai dulce de tei şi am admirat becurile-lămpi colorate, agăţate de tavan.

cafenea la romaDe la televizor am auzit din întâmplare de expoziţia Body Worlds, aflată în prezent la Roma, într-o locaţie mai pe la marginea oraşului, aproape de stadionul olimpic. Am plătit o taxă de intrare cam piperată, dar a meritat: am văzut corpul omenesc reconstituit foarte realist, din părţi donate de persoane decedate.

În privinţa pieţei cavalerilor de Malta, citisem pe net despre o surpriză. Nu a fost greu de aflat despre ce e vorba: o hoardă de turişti ne-a semnalizat neintenţionat poarta, cu o gaură mică prin care se vede San Pietro, mărginit de arbuşti.

Via di San Bonaventura, în apropierea forumului, a fost o altă supriză plăcută servită de Roma: un drum liniştit, înconjurat de vegetaţie sălbatică, având la capăt o bisericuţă simplă.

Printre cele mai frumoase locuri de unde se poate admira Roma este Piazzale Garibaldi. După multe trepte urcate, am mers la deal, pe Passeggiata del Gianicolo, am trecut de un far care răspândeşte o lumină colorată, pe o stradă mărginită de zeci de busturi şi am ajuns pe platoul cu statuia lui Garibaldi. Un loc ideal pentru întâlniri romantice, mai ales seara târziu, când oraşul este luminat ca în poveşti. La coborâre ne-am oprit pe străduţele înguste de la poalele dealului, pline de restaurante şi cafenele care de care mai cochete.

M-a uimit biserica de lângă Teatro di Marcello, San Nicola in Carcere, având înglobate coloanele de la vechiul Tempio di Giano.

biserica San Nicola in Carcere RomaMie locurile ăstea mi s-au lipit de suflet, mi-au plăcut mai mult decât înghesuiala din jurul obiectivelor turistice arhi-cunoscute; unele dintre ele arată mai bine în fotografii decât în realitate. Dincolo de destinaţia în sine, e o provocare drumul, căutarea fiind un pretext să baţi străzi micuţe, de poveste, cu nume care se şterg repede, însă cu senzaţii şi imagini care rămân.

cafenea la roma

 

4 thoughts on “aRoma unei vacanţe târzii – locuri şi amintiri de suflet

  1. Pingback: aRoma unei vacanţe târzii – obiectivele turistice clasice « Zâmbet şi sănătate

  2. Pingback: Sandvici de dovleac « Zâmbet şi sănătate

Leave a Reply to Andra :) Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.