Despre Restaurantul Szikra am citit în DOR, apoi am auzit numai de bine și de la diverse alte persoane. Așa că mi-am făcut drum prin Sf. Gheorghe (jud. Covasna) și am luat un prânz de vis în curtea lor liniștită, printre floarea-soarelui și alte plăntuțe necunoscute mie.
“Szikra” înseamnă “scânteie” în limba maghiară, iar în meniul restaurantului sclipesc feluri de mâncare reinterpretate și combinații neașteptate de ingrediente. Mâncarea se bazează pe ingrediente locale și se evită risipa, folosindu-se creativ tot ce se poate.
Când merg la restaurante cu meniu îndrăzneț, ca acesta, îmi place să comand mâncăruri mai neobișnuite. Așa am făcut și aici, unde am ales (și împărțit la doi):
Limonadă cu castravete și leuștean – super revigorantă, leușteanul s-a simțit tocmai bine, nu a avut gust de ciorbă.
Ficăței de pui cu borș caramelizat și cremă fină de mere cu turmeric – au fost felul meu preferat, mi-au plăcut mult texturile și asocierea.
Supă rece de mure cu porumb copt (plus o petală de floarea-soarelui din curte) – răcoritoare ca un smoothie, destul de simplă, dar surprinzătoare prin alăturarea porumbului.
Supă de brocoli cu hrișcă + brocoli mov și alb – mai mâncasem tipul ăsta de supă, așa că am încercat doar “floricelele” de brocoli, care chiar au fost bune.
Pui cu un fel de “mămăliguță” din năut și legume – un mic tablou cochet pe farfurie, pictat cu sărat + dulce – o combinație care pe mine mă cucerește cam de fiecare dată. Nu înțeleg de ce trebuie să separăm săratul de dulce, când împreună se potrivesc așa bine dacă ingredientele sunt alese cu cap.
Somloi galuska – desert unguresc reinterpretat, cu mai multe straturi învelite în ciocolată fină și petală de floarea-soarelui tronând deasupra ca o coroniță. Nucile caramelizate n-am reușit să le ronțăi, am simțit că dinții mei se revoltă doar privindu-le, dar am săpat sub mantia de ciocolată după straturile cremoase și dulci.
Am mai scris aici, pe blog, dar o să repet: pe mine genul ăsta de mâncare mă ajută să fiu mai atentă la ce am în farfurie, mai prezentă la masă și să las deoparte telefonul. Nu mănânc zilnic la restaurant, însă atunci când o fac, îmi place să fie o experiență cât mai plăcută, într-un loc deosebit. E ca și cum aș merge la spa, însă unul pentru suflet, ochi și papile 🙂
Mi se pare fantastic că echipa Szikra reușește să țină un restaurant cu așa preparate speciale și cu o filosofie „zero risipă” într-un oraș micuț. Mi-au plăcut mult bunătățile încercate și sper să mai ajung aici!
Dacă aveți chef să dați o petrecere pentru papilele gustative, Szikra e locul perfect! 🙂