Ravenna, ceaiul şi cartea cu pisici

În Ravenna am ajuns cu trenul (vreo 7 euro biletul), aproape de prânz, când întreaga suflare se afla la masă sau la vreo siestă. În orice caz, nu pe străzi, care erau cam pustii. Se pare că în Italia, şi sfinţii iau prânzul în tihnă. Altfel nu-mi explic de ce până şi bisericile sunt închise între 12:30 şi 15:30, în ton cu magazinele… Asta am păţit când am vrut să vizitez domul, aşa că m-am lăsat păgubaşă şi am plecat în descoperirea altor locuri faine.

Cu tot respectul pentru mozaicuri şi alte opere de artă, ce mi-a plăcut cel mai mult în Ravenna a fost Caffè Letterario, o cafenea-ceainărie cochetă, fix pe sufletul meu, descoperită pe drumul între gară şi centru.

Aici am petrecut două ore dulci şi tihnite, alături de un ceai bun, fursecuri yummy şi o carte deloc pe gustul meu (dar măcar era în italiană şi m-am bucurat că încă înţeleg această minunată limbă). Unde mai pui că în mica bibliotecă a cafenelei am dat peste o carte delicioasă, cu sfaturi “feline” pentru a te bucura de viaţă (“Gattosofia”). Am imortalizat câteva, că prea faine erau.

Având în vedere că nu-mi place să fiu condiţionată de obiectivele turistice clasice, nu am intrat în locurile celebre ale oraşului, pe care mi le notasem conştiincios, ci am preferat să fac o plimbare mai lungă, să mă pierd pe străzile lăturalnice, cu aer medieval, şi apoi să mă relaxez. Nu m-am simţit în starea de a admira şi absorbi cultură pură sau de a face un drum cu autobuzul până în port, aşa că pur şi simplu le-am spus “pas”. Şi nu îmi pare rău.

Ravenna mi s-a părut un oraş medieval italian tipic, cu străduţe pietruite, clădiri cu obloane şi multe biciclete. Oricum, din punctul meu de vedere nu se ridică la înălţimea Sienei.

Plăcuţele cu numele unor străzi sunt scoase în evidenţă prin ornamente mozaicate, o idee drăguţă de a sublinia specificul oraşului.