“Spune-mi ce mănânci, ca să-ţi spun cine eşti”… ?????
Prea des am ajuns în ziua de azi să-i judecăm pe oameni în funcţie de ce au în farfurie. Poate că da, ce mănânci spune multe despre preferinţele tale, însă nu cred că e şi o măsură a valorii tale ca om.
Am observat că atunci când mai mulţi oameni de aşază la masă, inevitabil încep să vorbească despre diete şi să intre în dispute pe teme legate de sănătate, în loc să se bucure de mâncare. Fiecare membru al grupului este analizat prin prisma a ceea ce are în faţă şi, după caz, luat în derâdere sau apreciat pentru ce a ales să mănânce.
Mi se întâmplă uneori ca prietenii sau colegii să se uite la mine cu jenă când îşi comandă ceva nesănătos. În momentele alea mă simt ca şi cum aş fi un fel de inchiziţie alimentară, deşi, cel puţin în ultimii ani, nu-mi amintesc să fi făcut miştouri sau să fi judecat pe cineva în funcţie de ce alege să mănânce. Pentru că mâncarea e o “afacere personală” şi, ghici ce!, sunt şi eu om 🙂
Îmi place să mănânc. Uneori mai puţin, alteori mai mult. În unele zile mă răsfăţ cu salate uşoare, alteori îi dau cu deserturi cremoase, brânzeturi din belşug sau platouri uriaşe în stil libanez cu tot felul de goodies (deja salivez…). Greu mă opresc din mâncat caju ori caşcaval. Cred că a mânca sănătos înseamnă echilibru şi nu are nimic, dar NIMIC, de-a face cu încadrarea obligatorie în vreuna din categoriile “vegan”, “vegetarian”, “carnivor”, “raw vegan” etc. Ciocolata neagră cu chili mă înnebuneşte. Mănânc cam repede (not ok, I know). Nu înseamnă că dacă-mi plac tofu sau salatele fără carne sunt vegetariană. NU sunt vegetariană şi n-am fost vreodată, dar nu mănânc carne în fiecare zi, la orice masă, ci destul de rar. Am momente în care aş mânca trei farfurii de supă (şi le mănânc). Devin grumpy dacă nu mănânc când mi-e foame (păzea, pot fi chiar rea în astfel de cazuri!). Nu sar niciodată masa de seară. Nici micul dejun. Şi nici prânzul.
Pe scurt, I’m NOT a food nazi 🙂 A mânca sănătos e o alegere, nu un semn de superioritate şi nici măcar un chin. Dacă mănânc sănătos asta nu înseamnă că am pretenţia ca şi cei din jurul meu să facă la fel. Am renunţat să dau sfaturi nesolicitate despre slăbit şi combinaţii alimentare şi cred că fiecare e responsabil pentru acţiunile sale, inclusiv pentru ceea ce bagă în gură. Nu-mi aleg prietenii în funcţie de ce mănâncă şi nu o să mă oripileze faptul că tu consideri margarina mai sănătoasă decât untul sau că eşti dependent(ă) de cola. În plus…
- Nu ştiu ce luptă duci tu cu tine, cât de greu îţi e să fii ok cu propriul corp, aşa că n-o să-ţi ţin predici despre ce şi cum ar trebui să mănânci.
- Te însoţesc cu plăcere la fast food dacă nu mă obligi să mănânc şi eu de-acolo. Probabil au şi ceaiuri, nu?
- Nu o să te privesc ciudat dacă te ştiam vegetarian, dar la o masă alegi să mănânci carne. Se mai schimbă preferinţele…
- O să-ţi zâmbesc înţelegătoare dacă spui că de azi mănânci (mai) sănătos, dar tocmai înfuleci o uriaşă pungă de chips-uri. Cine ştie, poate că de obicei mâncai două…
- N-o să-mi dau ochii peste cap dacă îţi iei trei cupe de îngheţată şi nu una. Mai fac şi eu asta uneori.
- Îţi promit să nu te judec dacă alegi să comanzi o porţie uriaşă de cartofi prăjiţi. Stai liniştit(ă), nu-mi faci poftă. Iar dacă mi-ai face, aş lua fără probleme.
- Dacă-ţi place shaorma, nu înseamnă (neapărat) că ai gusturi proaste la mâncare. Relax!
- N-ai de ce să te simţi prost dacă tu alegi un ditamai hamburgerul, iar eu vreau o salată. Pe bune. Poate altă dată tu o să-ţi iei o supitză, iar eu o să dau gata o porţie dublă de… orice.
În concluzie, ţi-aş fi foarte recunoscătoare dacă ai arăta un pic mai multă empatie faţă de stilurile alimentare ale celorlalţi, indiferent că e vorba de unul vegetarian sau nu, de unul junk, sănătos sau pur şi simplu capricios. Aşa că data viitoare când stăm împreună la masă, îţi mulţumesc că mă laşi să-mi savurez în linişte supa, salata şi cheesecake-ul ăla bun, fără să-ţi dai cu părerea despre cât de (ne)sănătos mănânc. 🙂
Frumos spus si da, chiar cred ca ai dreptate. Recunosc insa ca eu am de lucuru la …atitudine. Adica atunci cand cineva langa mine ia o sticla de Cola nu pot, pur si simplu nu pot sa nu spun chiar nimic. Sa il intreb macar cu inteles daca o apa minerala nu i-ar placea la fel de mult…:D daca stie cat zahar are paharul ala de cola si nu vrea cumva sa consume zaharul ala intr-un desert f bun…uneori povestesc cum beam si eu litri de pepsi si cum la un moment dat corpul meu pur si simplu nu a mai suportat si acum simt ca mi se face rau de la 2 guri de cola… Adica mi se pare ca daca sunt CONVINSA ca ceva nu ii face bine celui de langa mine sunt cumva datoare sa ii spun… Dar, cum ziceam, cred ca abordarea ta toleranta e mai buna, pentru ca momentele in care alegem noi sa “ajutam” pe cineva, fie si cu alegeri alimentare, nu sunt intotdeauna cele mai potrivite.
Într-adevăr, e greu să fii detaşat, mai ales când e vorba de persoane dragi. Însă cei mai mulţi ştiu deja că zahărul în exces e nociv şi că a bea 5 litri de cola zilnic nu e cea mai bună alegere. Pur şi simplu fac asta în cunoştinţă de cauză… E trist, I know 🙁 Mai demult, şi eu obişnuiam să vorbesc despre cât de nesănătoase sunt unele lucruri, dar am observat că nu aduce vreo schimbare în bine, oamenii încep să facă mişto sau încep cu texte că oricum mori la un moment dat şi alte chestii asemănătoare. Cred că de-aici şi fobia mea de a discuta la masă despre diete, slăbit, gluten etc. Bine, n-am tăcut de tot, am mutat discuţiile în online şi aşa a apărut blogul, mi s-a părut mai puţin intruziv 🙂
Mă gândesc că poţi inspira pe cei din jur şi prin exemplul propriu, chiar dacă e o metodă foaaarteee lentă şi care nu funcţionează cu oricine 😀
Si eu dadeam sfaturi inainte, ma trezeam spunand oricui statea cu mine la masa ceva legat de mancarea pe care o avea in fata, lucru de care imi e rusine acum. De cand m-am mutat iar cu ai mei, am incercat la inceput sa ii indemn sa incerce si alte retete, sa nu mai faca ciorbe grase sau ceva la cuptor (care cuprinde mereu 1-2kg de cartofi, asa, ca garnitura), dar n-a functionat. Doar dupa ce m-am apucat eu sa prepar retete diferite, din alte bucatarii, li s-au deschis putin mintea si-au vazut cate posibilitati sunt in a gati ceva bun si ce bucurie simti cand incerci ceva nou si delicios. Acum e bine, desi n-au renuntat la duminicile cu consatenii lor, in care incing gratare si se cinstesc nevoie mare (ma gandesc ca poate le e dor de tara, eu stiu?), eu plec de acasa cand se intampla asta si mananc undeva in oras, ca asa a vazut si mama cate alternative bune exista pe lumea asta si nici nu costa foarte mult.
In rest, eu imi vad de treaba, incerc sa-l invat si pe om sa-si gateasca chestii simple, dar bune, doar ca-i mai dificil, ca in cursul saptamanii tot mananca ce vrea el, adica ceva comod, sa nu trebuiasca sa murdareasca multe vase. :)) Dar recuperam in weekend…
Ce fain, bravo! E minunat că ai reuşit să le trezeşti curiozitatea alor tăi, nu întotdeauna are succes metoda cu exemplul propriu 🙂
Well, sunt multe mâncăruri săntoase care se pregătesc relativ uşor, poate o să se obişnuiască în timp 😉
Si eu ma simt foarte prost cand la masa, chiar inainte de a baga lingura cu mancare in gura, cineva se trezeste sa faca un comentariu despre cate calorii are mancarea pe care o avem in fata… Despre cum toata lumea e acum obsedata de slabit si ce bine de cei care au metabolism rapid etc. Pur si simplu ma irita sau ma intristeaza si stiu ca orice comentariu de-ale mele nu duce la nimic bun. Daca le propun sa o lase mai moale cu comentariile despre calorii, imi raspund compatimitor ca nu sunt pe calea cea buna. :)) Am un coleg care a refuzat sa guste niste cirese cu care il serveam pentru ca ‘ciresele contin foarte mult zahar si nu ma ating de ele’. Alta colega a servit O SINGURA cireasa. Ce pot sa spun, chestia cu mancarea pare destul de complicata si a ajuns o raritate acum acel om care are o relatie normala cu mancarea si care e cu adevarat relaxat si echilibrat.
Nu pot să zic decât că ai dreptate. Şi eu mă simt agasată de nebunia cu dietele, e peste tot: la tv, în reviste, pe net, în viaţa reală… Din păcate a ajuns o provocare să fii echilibrat când vine vorba de mâncare.
Nu ma mai apuc sa zic nimic. Dar mi-e greu, eu sunt pofticioasa, sunt momente cand il urasc pe colegul de la biroul din fata ca vine cu cate un macdonaltz/sau ceva de patiserie si molfaie de zor cu pofta si fericit :).
Cu ani in urma am constientizat ca daca vreau sa mananc mai sanatos e bine sa stau pe langa persoane cu preocupari ca mine, care apreciaza produsele natur, crude etc. sau macar care nu mananca si nu se gandesc la mancare continuu!!
Cum nu am tv, radio, habar nu am ce e cu dietele, doar ca incerc sa imi tin kg in frau si sa fac mai multa miscare.
Sunt momente cand am facut si eu remarci la adresa farfuriei altora, apoi mi-am dat seama ca am gresit. Ca si Ralu de mai sus, nu ii ajuta, nu ma ajuta. Asa ca imi vad eu de mine si gata. Doar ca e foarte greu cand prietena cu care ma vad de 2-3 ori pe saptamana se plange mereu ca are probleme cu greutatea (de muulti ani) si mai nou e bolnava … umbla la medici, dar spune ca e pierdere de timp miscarea.
Tac. Nu am ce sa ii zic, pana nu deschide ea ochii degeaba cei din jur zic, doctorul a rugat-o frumos (!??!?!?) sa mai slabeasca …..
Dar am cunoscut si …un nazi food. Adicalea nazi nazi. A zis ca nu vrea sa stea de vorba cu un parinte doar pentru ca a cumparat un pachet de cipsuri la copii (!??!?!?!?!?). Am tacut. M-am simtit cu musca pe caciula 😀 ca si eu cumpar 1-3 ori pe an 😀
Da, e greu când ai prieteni/apropiaţi care se plâng că stau prost cu sănătatea, dar nu fac nimic în sensul ăsta… Totul e să nu fie prea târziu când îşi dau şi ei seama că ar fi bine să acţioneze şi să mănânce mai sănătos.
Am mai întâlnit persoane critice cu cei din jur când vine vorba de mâncare, dar nici chiar aşa :))