Între abordarea pătimaşă a ecologiştilor, abuzurile companiilor şi nepăsarea celor mai mulţi dintre noi, Daniel Goleman propune în cartea “Inteligenţa ecologică“ o alternativă pragmatică a preocupării pentru mediu. Abordarea sa poate părea utopică la momentul actual, dar perspectiva propusă ar putea fi realizabilă într-un viitor responsabil.

«Ecologic» este un miraj

M-a uimit acest titlul de capitol: sună cam descurajant pentru o carte intitulată „Inteligenţa ecologică”. Însă ceea ce vrea autorul să sugereze este că, asemenea ecosistemelor naturale, elementele din industrie se află într-o strânsă legătură, interacţionând şi influenţându-se reciproc la foarte multe niveluri. Chiar dacă un produs este considerat ecologic, în urma analizei ciclului de viaţă se observă că din fabricarea oricărui articol rezultă cel puţin un fel sau altul de substanţe toxice, la un moment dat pe parcursul lanţului proceselor industriale. Aşadar, concluzionează autorul, nimic fabricat prin procese industriale nu poate fi complet ecologic, ci doar relativ mai puţin dăunător mediului.

Faptul că un produs este ecologic înseamnă un plus pentru unii cumpărători şi tocmai de aceea multe firme mizează pe această calitate ca o strategie de marketing. Greenwashing, impresia de produs ecologic, presupune a scoate în evidenţă unul sau mai multe atribute pozitive ale unui produs pentru a crea impresia că acel produs este în totalitate bun. Punându-se accentul pe bumbacul organic dintr-un tricou sau pe absenţa grăsimilor dintr-o gogoaşă, se abate atenţia asupra cumpărătorilor de la aspectele negative pe care acel produs le-ar putea avea şi se scoate în evidenţă o calitate care impresionează. Bineînţeles, aceasta este doar partea vizibilă a aisbergului.

Nu înseamnă că este rău să cumpărăm produse ecologice, ba dimpotrivă, este un pas important pe calea cea bună. Însă preferinţa pentru lucrurile de acest fel este una de suprafaţă, fără profunzime şi claritate, deoarece nu luăm în considerare impactul produsului pe parcursul întregii sale vieţi. Ne amăgim că ceea ce nu vedem sau nu ştim nu ne poate face rău. Un alt mit este acela că reciclând facem ceva care contează şi ajutăm mediul. În realitate, când reciclăm, de fapt ne reciclăm toxinele. Sună dur, nu-i aşa?

Această opinie îi poate revolta pe mulţi care respectă natura şi reciclează, deoarece ştim că orice picătură contează şi este important ca fiecare dintre noi să contribuie cu cât poate, chiar şi foarte puţin, la protejarea mediului. De fapt, Goleman nu se opune iniţiativelor ecologice; el nu face altceva decât să propună o abordare integrativă, mai cuprinzătoare şi mai profundă pentru aceste probleme. Inteligenţa ecologică presupune o îmbinare a abilităţilor cognitive ale omului şi a capacităţii de adaptare a acestuia cu empatia pentru orice formă de viaţă. Este vorba de o inteligenţă colectivă şi de aceea este nevoie de colaborare.

Transparentizarea şi accesul liber la informaţii sunt procesele cheie în construirea unei societăţi durabile. Transparenţa radicală înseamnă urmărirea fiecărui efect important al unui obiect de la fabricare şi până la încetarea folosirii acestuia; studierea şi impactului asupra sănătăţii, mediului şi societăţii. Am fost oarecum uimită să aflu că deja există iniţiative de acest tip. Printre exemplele date sunt Good Guide şi Skin Deep, două baze de date cu informaţii despre provenineţa şi impactul unor produse uzuale, de la biscuiţi, băuturi, cosmetice, până la maşini şi telefoane mobile, aparţinând unor mărci diverse.

Astfel, cumpărătorii nu mai sunt izolaţi, iar posibilitatea de a face schimb de informaţii creează o conştiinţă colectivă. Ei dobândesc putearea de a alege în cunoştinţă de cauză şi prin deciziile pe care le iau pot impulsiona companiile să renunţe la folosirea unor substanţe periculoase sau să îşi ridice standardele de calitate ale produselor. În plus, transparenţa ecologică ar determina un model de afaceri diferit, construind o realitate de piaţă în care să faci bine înseamnă să-ţi meargă bine şi să fii profitabil.

Desigur că toată această poveste frumoasă despre ecologie are şi personajele ei negative. Ca orice schimbare, transparentizarea va fi privită cu scepticism de cei care nu au niciun interes să scoată la lumină. Costul şi performanţa pun presiune pe companii, iar la acestea se adaugă dificultăţile de a face verificări pe parcursul întregului lanţ de aprovizionare. Soluţia este să mergem mai departe de obiectivul de a micşora efectele negative pe care le producem şi să căutăm adevărata cale spre durabilitate. Altfel spus, companiile să integreze conceptul de durabilitate în strategia lor de afaceri şi nu doar să mimeze responsabilitatea socială pentru a obţine o bună reputaţie. Este o diferenţă între a avea un comportament ecologic şi a găsi soluţii durabile în afaceri.

Cartea se încheie cu un citat foarte frumos, aparţinând lui Ian McCallum, medic şi naturalist sud-african:

„Nu trebuie să mai vorbim despre Pământ cum că ar avea nevoie să se refacă. Nu Pământul are nevoie să se refacă, ci noi”.