Să ne imaginăm că de mâine nu mai exişti. Indiferent din ce motiv, viaţa ta se va încheia peste 24 de ore, iar sfârşitul nu poate fi amânat.
Ce gânduri îţi trec prin cap? Vreun regret?
De exemplu, că n-ai stat mai mult la serviciu lucrând la rapoarte? Că nu ai claxonat mai tare şi mai des în trafic? Sau poate o să-ţi pară rău că n-ai pierdut şi mai mult vremea la televizor sau pe Facebook, plângându-te de lipsa timpului?
Mai probabil, vei regreta că n-ai petrecut destul timp cu părinţii sau copiii tăi, cu prietenii, că n-ai cunoscut lumea atât cât ţi-ai fi dorit. Sau că pasiunea ta pentru gătit, tobe sau motociclete nu s-a concretizat în niciun fel. Poate te numeri printre cei care ar fi dorit să facă altceva în viaţă, dar din diverse motive ai ajuns pe alt drum şi în alt vis, care nu-ţi aparţine şi în care nu te regăseşti. Sau pur şi simplu ai fi vrut să trăieşti nişte experienţe deosebite, să te bucuri mai mult de ceea ce viaţa ţi-a pus pe tavă, dar ai refuzat.
Dacă ai şti ca vei muri mâine, ai face lucrurile altfel?
Din păcate (sau din fericire) în realitate lucrurile nu stau chiar aşa. Nu putem să aflăm cu siguranţă clipa dispariţiei noastre, însă ne stă în putere să prevenim regretele sau măcar o parte din ele. Amânările nu ne avantajează, mai ales atunci când e vorba de pasiunile noastre şi de oamenii dragi.
Până una-alta, acum trăieşti. Eşti viu şi capabil, cel puţin la nivel teoretic, să îţi implineşti toate dorinţele. Chiar şi alea ascunse, la care parcă ţi-e teamă să visezi. Aşa că hai să profităm de timpul pe care îl avem facând lucruri frumoase care ne plac şi ne împlinesc, mai mult decât să ne hrănim comoditatea şi plafonarea, în speranţa că într-un viitor ipotetic şi comod o să le facem şi pe ele. Pentru că s-ar putea să fie prea târziu.
—–
Articol publicat pe România Pozitivă
Nici că se putea ceva mai motivațional dimineața asta 🙂 Aveam nevoie de cuvintele astea, mulțumesc!
Cu drag, Oana! 🙂
Tocmai am aflat ca Mica de la Abracadabra a murit ieri. Avea o bola cumplita, probabil in urma infectarii cu un virus hepatic nedepistat si netratat la timp. Avea 31 de ani. Exact varsta mea. A facut o gramada de lucruri pana la aceasta varsta, cam toate pe care mi le-as fi dorit eu sa le fac si nu stiu cum se face de n-am reusit. Ea, care voia sa traiasca nu mai e, iar eu, care mi-am dorit moartea de atatea ori sunt inca aici si comentez pe un blog frumos si pozitiv. Viata e ironica …
Şi mie mi se întâmplă la fel când aud că a murit cineva pe care l-am cunoscut direct sau indirect, mai ales dacă are acceaşi vârstă ca mine. Cred că moartea altora ne face mai sensibili la propria moarte, ne determină să ne gândim mai mult la cum am trăit până atunci.
mie imi pare rau ca n-am calatorit mai mult:)
Cum ziceam şi în articol, eşti vie, deci.. se poate rezolva 😉
Eu as regreta ca nu am reusit sa vad indeajuns lumea! Dar cred ca am facut tot ce mi-a stat cu putinta sa vad cat mai mult …
In general as regreta moartea … fiindca mai am multe de oferit si de trait
Lumea e aşa mare că mi-e greu să cred că poate spune cineva că a văzut-o pe toată. În cazul tău, cu siguranţă că faci tot ce e posibil ca să vezi cât mai mult din ea 🙂
daaaaaa
Eu cred c-as regreta ca n-am lasat ceva in urma, si nu ma refer la copii.O carte scrisa ,de exemplu 🙂
Păi cum nu laşi nimic? Dar bijuteriile tale colorate ce sunt? 🙂
Stiu, m-am gandit si la asta,e adevarat 🙂 Dar parca as mai vrea ceva :))
Poeziile, de exemplu? 🙂
Deci cu tine, oricum as da-o,tot ai un raspuns :))
Nu întotdeauna, doar în anumite situaţii :)))
Traind fiecare zi ca si cand maine n-ar exista, facand cu pasiune ceea ce-ti place, bucurandu-te cat mai mult de fiecare clipa, de fiecare raza de soare si picur de ploaie, razand si plangand in egala masura, iubind viata, oamenii si pe tine in primul rand, ar trebui sa nu regreti ca poate maine nu exista.
Prea des uitam ca nu suntem nemuritori si ne mutam fericirea in viitorul de care nu suntem siguri.
Cred că tocmai tendinţa asta de a ne muta fericirea în viitor e cea care ne împiedică să ne bucurăm de prezent, de parcă ne-ar fi frică de ea…
Dacă aș fi sigură că mor, încep să mă rog, mă spovedesc și chem repede un preot să mă împărtășească. Voi regreta că am păcătuit față de Dumnezeu, doar atât
Din păcate în realitate nu putem şti când ne vine ceasul, de-asta cred că e bine să fim pregătiţi în orice moment…
În mod sigur mi-aş pune repede în ordine tot ce înseamnă proprietate, aş contacta un avocat şi aş redacta diverse, ca al meu copil, peste ani să ştie clar pe ce se poate baza.Aş scrie trei scrisori pe care să le deschidă copilul la 14 ani, la 19 ani şi înainte de căsătorie. Aş lăsa în clar ce asigurare şi cum are de studii, ori viaţă…aş discuta cu soţul meu ce alternative are el după moartea mea, şi i-aş zice că nu are nici-o vină pentru ce mi se întâmplă mie. Aş cere să îmi iau la revedere de la toţi apropiaţii, aş regreta că nu am făcut mai mulţi copii şi că pe viitor nu voi putea fi lângă copilul meu, în fiecare secundă din viaţa lui.Că o voi lăsa singură. Atât.Şi dacă aş mai avea timp şi de preot, am să îl chem.
Îmi place pragmatismul tău, nici nu mi-ar fi trecut prin cap ceva legat de partea “birocratică” 🙂
Ideea cu scrisorile mi se pare tare interesantă, ar fi frumos de pus în practică de mai mulţi părinţi 🙂
Să ştii că m-am gândit la asta cu mult timp în urmă, deşi nu aveam nici un motiv întemeiat.Just in case..iar treaba cu scrisorile nu este doar frumoasă dar şi utilă în momentele cheie din dezvoltarea unui copil.
Aş regreta că nu am petrecut mai mult timp cu cei dragi. Aşa că aş chema întâi preotul, mi-aş pune sufletul în ordine, apoi i-aş aduna pe cei dragi în jur şi ne-am petrece împreună ultima zi cat mai vesel si mai frumos cu putinta.
Un fel de petrecere de adio, deci 🙂 Cred că ar fi puţin trist pentru ceilalţi, dacă ar şti scopul reuniunii, nu?
Uneori stau şi mă gândesc dacă ar fi mai bine să ştim când vom muri sau, dimpotrivă, asta ne-ar împiedica să ne bucurăm de viaţă….
Chiar ma intrebam zilele trecute ce las si ce regret din ce am cladit pana acum. Si intrebarile nu veneau dintr-o dorinta de a-mi evalua ultimii ani, ci veneau firesc, fara sa le stiu cursul. E frumos sa stii ca poti sa corectezi greselile facute, e la fel de frumos sa stii ca oricand poti fi altfel si mai frumos este sa ai curajul sa faci toate astea. De cele mai multe ori e nevoie doar de o cafea si de o strangere de mana.
cred ca as regreta ca nu mi-am indeplinit toate visele si dorintele :-??
Nimic…cred ca viata este frumoasa asa cum este, daca te uiti in urma si nu ai regrete inseamna ca ai dus o viata fericita/perfecta in viziunea mea. Eu traiesc pe principiul ca fiecare clipa trebuie traita cu toata intensitatea de care dispui…Regretele nu fac nimic decat sa te tina in loc sau sa te traga inapoi (nu poti retrai anumite momente, poti doar ca pe viitor sa traiesti altfel , poate mai intens) Asa ca daca maine nu voi mai fi… a fost frumos dar atat a fost sa fie… “move on”:)
Şi eu sunt de aceeaşi părere, e inutil să ai regrete faţă de ceea ce s-a întâmplat sau nu în trecut, mai ales dacă poţi să faci ceva în sensul ăsta ACUM.
Exact.”Big LIke” pentru post si blog in general
Mulţumesc 🙂