„Tinereţe fără bătrâneţe” pare a fi dorinţa supremă a prezentului: mereu tineri, fără riduri sau păr alb, la modă şi într-o formă de invidiat. Paradoxal, preţuim tinereţea fizică, dar promovăm indirect pasivitatea, pierderea speranţei, plictisul, delăsarea, legate în mod obişnuit de apropierea sfârşitului. Vârsta a treia nu mai simbolizează înţelepciunea, ci a ajuns să fie asociată cu slăbiciunea şi boala, iar „seniorii” sunt clasaţi de societate ca fiind lipsiţi de vlagă şi fără speranţă.

Mass-media ne flutură insistent imagini cu bătrâni care se înghesuie să stea la cozi interminabile pentru a primi gratis câteva pachete cu făină, zahăr şi ulei, sau se plâng cât de mică e pensia, ce de bine era înainte şi ce rău o să ajungem, dând impresia că persoanele de peste 65 de ani nu mai au nicio bucurie adevărată. Ei bine, nu; ei sunt oameni care ştiu să trăiască, să admire, să dea dovadă de tărie de caracter; oameni care găsesc puterea să ia totul de la capăt şi nu se lamentează că nu mai au 20 de ani.

Uca Marinescu. Pentru cei ce nu ştiu, este un om de 71 de ani care nu s-a mulţumit să lase timpul şi societatea să decidă pentru ea, ci a vrut să se bucure în continuare de viaţă şi de ce oferă Pământul. Şi-a concretizat pasiunea pentru cunoaştere prin expediţii pe tot globul, de la Antarctica până în Africa, de la Polul Nord la Polul Sud, de la insule la metropole, testându-şi rezistenţa la temperaturi extreme şi altitudini ameţitoare. Este prima femeie ca vârstă şi a treia din lume care ajunge într-un singur an la cei doi Poli Geografici ai Pământului. (Sursa)

Uca a dus România în cele mai sălbatice locuri, uitate de lume, s-a aventurat în spaţii geografice pe care mulţi le-am văzut doar la tv sau pe net, mirându-ne că acolo pot trăi oameni. A văzut bogăţie acolo unde noi vedem doar sărăcie şi primitivism, a admirat fericirea pe feţe de toate rasele şi a făcut din hotărâre un moto al vieţii sale.

Bătrâneţea nu înseamnă neputinţă, ci resemnare. Iar resemnarea nu ţine cont de vârstă. Uca ne demonstrează că vârsta e un concept relativ, pentru că numărul de ani din buletin îşi pierde din semnificaţie când omul soarbe cu nesaţ din fiecare clipă şi vizitează atâtea locuri frumoase de pe Pământ; când e mereu în căutare, dornic să înveţe, entuziasmat mai ceva ca un copil, dar un entuziasm practic, dacă se poate spune aşa, axat pe o cunoaştere deopotrivă conştientă şi surprinzătoare. Cea mai importantă lecţie pe care am învăţat-o este că viaţa nu se termină la 20, 30 sau 40 de ani; ea continuă atâta timp cât acceptăm că nu ştim totul, că mai avem de explorat şi de descoperit.

———————

Articol publicat pe România Pozitivă