Ciocolata este o sursă de plăcere la îndemâna oricui, disponibilă în sute de forme şi combinaţii. Ne înconjoară şi ne ademeneşte de pe rafturile supermarketurilor, din mini-magazinele de cartier, din vitrina chioşcurilor de la metrou, de pe mesele unor târguri şi festivaluri. În ambalaje jucăuşe sau senzuale, ciocolata atrage prin textura cremoasă, culoarea plăcută şi prin aroma dulce. Este iubită de copii şi de adulţi, de femei şi de bărbaţi, de tineri şi bătrâni deopotrivă.

Ciocolata cu lapte şi zahăr din belşug, căreia multe persoane pretind că nu-i pot rezista, trebuie considerată mai mult ca un vehicul pentru grăsimi şi zahăr decât ciocolată în adevăratul sens al cuvântului. Mulţi dintre cei care susţin că sunt dependenţi de ciocolată sunt, de fapt, ahtiaţi după zahărul din ea. Zahărul atrage zahăr. Cu cât consumăm mai mult zahăr, cu atât avem nevoie de mai mult pentru a simţi gustul de „dulce” şi cu atât ne e mai des poftă de ceva dulce.

Preferinţa pentru mâncăruri dulci şi grase este normală din punct de vedere biologic, având în vedere că în trecut strămoşii noştri se confruntau deseori cu lipsa hranei, iar organismul trebuia să-şi facă provizii de grăsime pentru a rezista. În mediul nostru modern, unde suntem înconjuraţi de cantităţi nelimitate de zahăr, acest mecanism de supravieţuire a devenit însă un dezavantaj serios, putând duce la obezitate şi boli asociate.

Ciocolata neagră, în special cea cu peste 70% cacao, are avantajul de a nu lăsa loc la prea mult zahăr. Gustul puternic de cacao o face mai săţioasă, dar ne permite în acelaşi timp să ne bucurăm de aroma fină. Chiar dacă, de obicei, este mai scumpă decât cea cu lapte, ciocolata neagră nu instigă la un consum excesiv, fiind deci potrivită pentru micile noastre capricii.

Unii o consideră prea amară, preferând să se delecteze cu gustul dulce al ciocolatei clasice cu lapte şi/sau cu alte ingrediente. Mai este şi ciocolata albă, pe care mulţi o consideră o „uzurpatoare” şi o „contradicţie în termeni”, deoarece nu conţine deloc cacao.

Opoziţia dintre ciocolata neagră şi cea cu lapte/albă este descrisă amuzant, dar realist, aş zice eu, de Alain Schifres:

„Ciocolata neagră şi cea albă ar putea fi puse în opoziţie, din cauza gustului de prăjit, al boabelor de cacao, şi al celui de fiert, al laptelui. Asta nu mai e o chestiune de savoare, e o adevărată dispută metafizică. Ciocolata neagră este din sfera pământului, unde găseşti plăceri şi infern. Este o pastă telurică, aluvionară şi tenebroasă. O substanţă marcată, puţin diabolică.

Ciocolata neagră nu îngăduie compromisul, este prea întunecată; nu suportă alianţele, este un prelat mândru, capabil de onctuozitate, niciodată de moliciune. Atunci când trebuie, este casantă, penetrantă, uşor perversă.

Dar ciocolata care se combină cu laptele o face doar ca să se dea la fund; îşi trage plapuma peste ea, se ascunde sub fusta maică-sii. Face pe dulcea. Este o substanţă care se ruşinează că se află acolo, care se mulţumeşte cu puţin, cu pasiuni păşuniste. Se duce cu vacile”.

Gusturile nu se discută. Şi în cazul ciocolatei, preferinţa pentru un tip sau altul depinde de fiecare. Cea mai sănătoasă ciocolată este cea neagră, dar asta nu înseamnă că trebuie neapărat să o excludem total din alimentaţie pe cea cu lapte, nuci sau cremă de fucte, sau cea albă.

Consumul OCAZIONAL şi ECHILIBRAT de ciocolată nu dăunează şi nu ne face supraponderali peste noapte.