A trecut mai bine de o lună de la vizita mea în Nuremberg, însă mi-am dorit să povestesc oricum despre această vacanță, ca să am și ceva amintiri scrise, ușor de revăzut peste ani.
Am tras de timp până să mă apuc de scris articolul de față, pentru că a fost prima dată când am ajuns în Nuremberg și am fost oarecum copleșită de cât de multe sunt de văzut aici. Însă acum, stând la laptop și făcând selecția fotografiilor, am devenit curioasă să descopăr ce se află în spatele celor văzute, în special a statuilor.
Statuile
Dacă până acum cel mai impresionată am fost de statuile din Praga, diverse și surprinzătoare, iată că Nuremberg vine rapid din urmă la acest capitol. Sculpturile răspândite în oraș, în special în centru, sunt neobișnuite, iar unele de-a dreptul sinistre.
Prima mea întâlnire cu o astfel de statuie a fost rinocerul care doarme, sculptură relativ recentă, din 2016, inspirată de o lucrare a pictorului Albrecht Dürer din 1515.
Că tot veni vorba, Albrecht Dürer, o figură importantă în renascentismul german, s-a născut în Nuremberg. Am intenționat să facem o vizită la casa lui, însă, fiind pandemie, era nevoie și de test, așa că am renunțat. Am bănuit că și locurile legate de procesul de la Nuremberg se supun acelorași reguli, deci culturalizarea în muzeele locale a ieșit din discuție.
Revenind la statui. Cel mai înfricoșător grup statuar pe care l-am văzut vreodată, creat sub formă de fântână, se numește Ehekarussell și am dat întâmplător peste el lângă Weisser Turm (Turnul Alb), în Ludwigsplatz. Când m-am trezit în fața fântânii, am fost șocată și nu am înțeles ce-i cu personajele alea în ipostaze așa agresive, aparent fără nicio legătură între ele.
De-abia acum, citind mai multe despre ea, am aflat că există o logică. Fântâna a fost realizată de Jürgen Weber în 1984 și este reprezentarea vizuală a unui poem scris de Hans Sachs despre căsătorie (Ehekarussell înseamnă “Caruselul căsătoriei”). Oficial, fântâna se numește Hans Sachs, iar poetul însuși apare pe un soclu din fața ei. Ce pot să zic, săracul om pare că a fost traumatizat în relațiile sale, dacă e să judecăm după ce se întâmplă pe-acolo. Cu toate astea, e o fântână care nu te lasă indiferent, ci te invită să o privești cu atenție, poate chiar să descoperi simboluri ascunse. Personajele sunt foarte expresive și asta e un mare plus, după părerea mea.
Der Hase, adică un iepuroi uriaș, prăbușit pe o parte, a fost altă apariție uimitoare în peisajul cu clădiri curate și ordonate din Nuremberg. Recunosc, prima dată am crezut că e o broască. Și această statuie este inspirată de o pictură de-ale lui Albrecht Dürer, a cărui casă-muzeu se află în apropiere.
Ultima statuie despre care o să povestesc aici este Corabia nebunilor (Das Narrenschiff), un grup statuar haotic, care mie îmi transmite neliniște. Autorul este Jürgen Weber (același care a creat Ehekarussell – pasionat de bărci, se pare), iar statuia a apărut în locul de azi în 1988.
Am aflat de pe net că a fost inspirată de gravurile realizate de (surpriză!) Albrecht Dürer, bazate pe un poem satiric scris de Sebastian Brant în 1497. La bordul corabiei sunt mai multe personaje, printre care Adam și Eva, un schelet și un câine. Lucrarea ar trage un semnal de alarmă cu privire la violență și distrugere.
Acestea sunt doar câteva statui care mi-au atras atenție, însă orașul expune multe alte sculpturi și fântâni interesante, cu personaje reprezentate în stil clasic sau modern.
Castelul
La castel am avut surpriza unei panorame minunate spre oraș (prima fotografie din acest articol). Nu era multă lume pe-acolo, doar câțiva turiști rătăciți, însă a meritat cu siguranță urcarea.
Bisericile
Majoritatea bisericilor pe care le-am văzut în Nurnberg sunt în stil gotic. Am trecut pragul uneia singure – Sf. Lorenz, în tentativa de a mă încălzi. Să zicem că înăuntru era doar puțin mai cald decât afară 😀 Am admirat și impunătoarea Sf. Sebaldus, însă cel mai mult m-a plăcut fațada de la Frauenkirche, care mi se pare că iese bine în evidență. Toate trei au o alură de cetăți puternice.
În concluzie, Nuremberg e un orășel foarte… nemțesc, cu clădiri îngrijite, marcate de bârne colorate și flori. Bănuiesc că vara, când e mai multă verdeață, orașul arată și mai viu.
În ciuda frigului, am petrecut multe ore plimbându-mă prin centrul vechi, care mi s-a părut imens, și am admirat străduțe pitorești, case cu decorațiuni, dar și magazine de bunătăți, cafenele și restaurante. Despre ele, într-un articol viitor.
