86.400. Secunde într-o zi.
Cele 86.400 de secunde pe care le primim zilnic nu ne sunt de ajuns. Lacomi după timp, vrem să gustăm din tot ce ne oferă viaţa şi profităm cu avariţie de orice clipă, la fel cum curăţăm conştiincios toată pulpa dulce de pe un sâmbure de piersică. Alteori, secundele ni se scurg printre degete ca apa, dar le lăsăm să se ducă – până la urmă mai vin altele mii după ele. Pe 30 iunie 2015, am mai primit o secundă de viaţă. Dar chiar contează? Ce diferenţă poate face o fracţiune infinitezimală?
Chiar dacă o secundă pare o cantitate neglijabilă de timp pentru a ne satisface orgoliile şi plăcerile de muritori, sunt o grămadă de cazuri în care face diferenţa.
- O secundă este perfectă pentru un zâmbet scurt, pe fugă, abia conturat, dar care adresat persoanei potrivite reprezintă un întreg univers, decodificat după reguli numai de cei doi ştiute.
- Secunda reprezintă o diferenţă colosală când cursa e foarte strânsă. E linia de demarcaţie între locul întâi şi locul al doilea. Iar pentru oamenii competitivi asta poate fi vital.
- O decizie bună în locul uneia proaste se ia tot într-o secundă. Sau invers.