• “Ai făcut o friptură foarte bună, dar parcă ai pus prea puţină sare.”
• “Super cadoul, dar nu trebuia să te deranjezi!”
• “Îmi place la târgul de Crăciun, dar e cam aglomerat.”
• “Sunt de acord cu propunerea ta, dar nu mai bine alegem cealaltă variantă?” Etc.

Sunt fraze pe care le aud sau uneori chiar le rostesc şi îmi dau seama că e ceva care mă zgârie pe urechi. Ce au ele în comun? “Dar”-urile, desigur. Deşi la început ai zice că ai de-a face cu nişte complimente, “dar”-ul şi cuvintele care urmează le schimbă sensul. Când ascult toată fraza am senzaţia că entuziasmul şi aprecierea sunt doar mimate, iar singurul lor scop este de a introduce într-un mod mai drăguţ o nemulţumire. Bineînţeles că apreciez feedback-ul, în special dacă e constructiv, însă nu cred că este nevoie să răsturnăm mereu sensul aprecierilor şi să le scufundăm în critici inutile.

O conversaţie cu astfel de “dar”-uri nu e mai bogată, ci doar mai aspră. Iar Crăciunul e despre pufoşenie, căldură, culoare, îmbrăţişări, renunţare la orgolii, nu despre ţepi ascuţiţi îndreptaţi spre ceilalţi. Până la urmă, preferi să ai dreptate sau să fii fericit?

Mi-ar plăcea ca de Crăciunul ăsta să fac(em) altfel. Continue reading →