Ce m-a impresionat în Valencia, Spania. Gânduri de vacanță

Mi-era tare dor de o vacanță pe cinste, de o săptămână întreagă într-un loc nou, unde să descopăr colțuri speciale, să mănânc bunătăți și să mă odihnesc. La Valencia mi-au ieșit primele două, cu al treilea punct am rămas restantă 😀

Vacanța în Valencia o plănuisem de prin martie-aprilie, când am luat deja biletele de avion (Wizz Air, 500 lei/persoană, Timișoara-Valencia și retur) și am rezervat cazare (în centrul vechi, la 5 minute de Mercat Central – aprox. 3.250 lei, 2 persoane, 7 nopți).

Cu greu m-am abținut să nu pozez tot ce-mi iese în cale. Mă rog, de fapt nu prea m-am abținut. Pe scurt, mi-a plăcut enorm Valencia, cu spiritul ei mediteranean, colorat și primitor. Îmi marcasem pe Google Maps câteva locuri de văzut, însă fără pretenția de a le bifa pe toate sau a mă limita la ele.

O să încep cu ce m-a impresionat cel mai mult: ARTA URBANĂ. Atât de multe desene murale și atât de reușite n-am mai văzut în niciun oraș. Sunt EXTREM de multe și în stiluri diferite – în cartierul El Carmen, renumit pentru vibe-ul artistico-boem, dar și prin tot centrul. Majoritatea sunt migăloase și realizate cu atenție, cu mesaj, nu doar niște măzgălituri la întâmplare. Unii artiști sunt ușor de recunoscut în mai multe desene, având un stil aparte.

PARCUL TURIA, cu alei pentru alergători, biciclete și plimbare, palmieri, flori și alte specii de plante exotice, a fost o gură de aer proaspăt în canicula valenciană. M-au dat pe spate nu doar aleile de alergare, marcate ca atare și foarte populate, ci și faptul că nu am văzut nicio bicicletă pe-acolo :)) Pe locul unde azi Turia își întinde brațele verzi, altă dată curgea un râu. În 1957, acesta a inundat orașul și s-a luat decizia devierii lui, iar în loc s-a făcut această minunăție de parc. Prin tot orașul sunt presărate mini-parcuri cu ficuși imenși, impunători și, din nou, palmieri. Peste tot se practică relaxarea pe iarbă, la umbră, în diferite momente ale zilei.

Sunt multe poduri peste Turia, pietonale și de mașini, diferite ca arhitectură. Se remarcă Puente de las Flores, mărginit de flori.

Încă din prima noapte am avut ocazia să gustăm din EFERVESCENȚA VALENCIEI, când am ieșit să luăm o gustare târzie într-o piațetă aproape de noi. Chiar și în timpul săptămânii, serile și nopțile sunt animate de râsete și povești la un pahar de ceva, pe răcoare, după ziua călduroasă. Cina se ia oricum foarte târziu (pentru ritmul meu), cam după 8-9 seara. Asta poate pentru că și prânzul e pe la 2, iar ziua e presărată cu gustări delicioase. Despre ce-am mâncat în Valencia voi povesti într-un alt articol.

Chelnerii nu se grăbesc să-ți aducă meniul sau să-ți ia comanda. De fapt, nu se grăbesc în general. Unii se așteaptă să știi deja ce vrei chiar înainte să-ți aducă meniul (asta deși pe mese nu există vreun QR code).

Valencia mi s-a părut un dans între străzi zgomotoase și cotloane unde doar liniștea se aude. Pe străduțele înguste cu aspect ușor medieval, unde se ascund desene urbane colorate și balcoane cochete, mai ales la ora după-amiezii, ai senzația că orașul e al tău.

Peste tot sunt în centru am dat cu ochii de CLĂDIRI FOARTE BINE ÎNTREȚINUTE, în culori vesele, cu multe flori și plante. Da, mai sunt și locuri cu gunoaie sau clădiri în paragină care așteaptă renovarea, însă per total orașul mi s-a părut o bijuterie șlefuită cu pricepere.

Ca un fapt divers, am remarcat turlele albastre ale bisericilor. De sus, se vede clar că majoritatea celor din centru sunt în această culoare.

Mi s-au părut delicioase bătrânicile îmbrăcate elegant, cochete, cu ochelari de soare, ieșite la plimbare cu prietenele. Am văzut multe astfel de grupuri, semn că la Valencia ieșirile în oraș și viața bună nu se termină la pensie.

În Spania am mai vizitat doar Barcelona, acum mulți ani – vreo 10, mai exact. Valencia mi s-a părut la fel de exuberantă, dar parcă mai puțin aglomerată, cu mai puține gloate de turiști. În centru am auzit destule limbi străine, într-adevăr, însă parcă orașul respiră mai bine decât Barcelona, cea din amintirea mea.

M-au indus puțin în eroare denumirile ba în valenciană/ catalană, ba în spaniolă, iar în mintea mea limbile locale s-au cam amestecat. Oricum, în localurile turistice se vorbește și engleza (sau cel puțin se înțelege).

Am remarcat preocuparea crescută pentru mediu și încălzirea globală în tot orașul: colectarea separată a deșeurilor, farfurii și tacâmuri biodegradabile (sau așa păreau), transport în comun super, mențiuni despre pericolele poluării la Oceanograf etc.

Cel mai reușit proiect de conștientizare mi s-a părut plăcuța de aproape de Casa de los Gatos, o fațadă de casă în miniatură, pe unde se presupune că ar fi ceva pisici. Mai sus, pe zid, se află o plăcuță care marchează înălțimea până unde a ajuns apa la inundația din 1957. Deasupra sa a fost pusă o plăcuță în același stil, care anunță că până acolo va ajunge apa în 2100, în lipsa unor măsuri care să reducă efectul încălzirii globale.

Articolul cu impresii despre Valencia se încheie aici, dar urmează în curând altul cu recomandări de locuri de vizitat și un al treilea, cu locuri unde am mâncat și băut bine.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.