De obicei, asociem cacaua cu ciocolată sau cu deserturi cremoase și dulci. Ei bine, eu m-am convins că boabele de cacao crude sunt mai versatile decât s-ar crede și se potrivesc bine chiar și cu mâncăruri sărate. De curând mi-a ajuns pe mână un , pe care am fost tare curioasă să-l testez (mai mult chiar decât niște sortimente de ceaiuri :D).
Prima surpriză plăcută a fost că nu conține zahăr adăugat. Pe lista de ingrediente am citit: boabe de cacao crude, apă purificată, ceai verde, melissa, cultură de kombucha. Iar modul de obținere este cel puțin interesant:
“Oțetul Aromes Noirs se obține prin fermentație naturală, realizându-se o suspensie pe bază de ceai verde, care este însămânțată cu o cultură de Kombucha pentru a porni procesul fermentativ. Se păstrează într-un loc ferit de razele soarelui, uscat și răcoros, deoarece conține culturi celulare vii.” (Din același motiv, după deschidere se ține la frigider).
L-am deschis și am turnat într-o linguriță. Nu arată ca un oțet balsamic obișnuit – consistent și foarte închis la culoare, ci este “subțire” și are o nuanță rozalie. Mie mi s-a părut foarte răcoritor, nu exagerat de acru, suficient cât să aromatizeze mâncarea.
Gustul de cacao nu se simte foarte tare, deci cei care se tem că ar putea fi amar, chiar nu e cazul 🙂 În salata mea (care are un aspect cam haotic) am adăugat câteva boabe crude mărunțite extra și nu a mai fost nevoie să pun ulei; a ieșit gustoasă așa, simplă.
Oțetul din cacao păstrează proprietățile nutritive ale boabelor, fiind bogat în flavoniode, antioxidanți și probiotice.
Pe lângă salate, merge în dressinguri sau sosuri și bănuiesc că alături de miere face o echipă delicioasă. Pe etichetă scrie că poate fi utilizat și extern, la îngrijirea părului, a pielii și a unghiilor, însă eu îl voi păstra și folosi doar pentru deliciul papilelor gustative, mi se pare că astfel profit mai bine de el 🙂
Poți cumpăra acest oțet inedit din , unde găsești și alte bunătăți pe bază de boabe de cacao.
Știu că acum vorbeam despre oțet, dar brusc mi-am dat seama că boabele de cacao crude, decojite, s-ar putea să se potrivească și într-un humus fin, ca element crocanto-exotic. Deci… dacă pregătiți humus acasă, puneți și niște miez de boabe de cacao și dați-mi de veste cum e 😀
Super articolul, multumesc mult pentru informatie 😀
Cu drag! 😀