Dacă e un lucru pe care mi-aș fi dorit să-l fac mai des până acum, acela ar fi să pun mai multe întrebări.

Știi când vine momentul întrebărilor în sala de clasă sau la un training și se lasă brusc liniștea? Aproape că o simți cum circulă prin aer. Nimeni nu îndrăznește să scoată un cuvânt, deși nelămuriri ar fi.

Să întrebi ceva în astfel de situații înseamnă că nu știi. Iar a recunoaște că nu știi e o vulnerabilitate pe care am fost încurajați să o ascundem, nu să ne-o asumăm. Asta deși la un curs se presupune că trebuie să-ți lămurești neclaritățile, nu să te simți prost pentru neștiința ta.

Nu știi cu ce se ocupă un Copywriter, la ce se folosește un hidrofor sau ce înseamnă ramen? Întreabă! Fii curios și întreabă chiar dacă ceilalți tac; mai ales dacă e un subiect care te interesează sau dacă îți dorești sincer să afli mai multe detalii. Indiferent de vârstă, ai dreptul să nu cunoști absolut totul din orice domeniu. Nu ești Google, să fim serioși, nimeni nu este. Indiferent de vârstă.

E ceva ce nu înțelegi? Întreabă, cu riscul ca oamenii să râdă de tine. Partea bună e că dacă cei din jur vor face un pic de bășcălie, probabil că îți vei aminti de situația inconfortabilă și vei ține minte mai bine răspunsul.

Eu zic că în cazul ăsta e o situație win-win: tu ai aflat ceva nou, iar ceilalți au avut un motiv să se amuze. Why so serious? 🙂 Plus că data viitoare vei ști răspunsul și vei râde de alții care nu știu îi vei putea lămuri pe alții, la rândul tău.

Amintește-ti de fiecare dată când ai întrebat ceva și oamenii au râs sau ți-au sărit în cap: “Cum, nu știi…. (insert here orice chestie pe care se presupune că ar fi trebuit s-o cunoști)????!!!” Așa că atunci când cineva întreabă ceva, lasă deoparte remarcile răutăcioase și păstrează semnele alea de exclamare pentru a-ți exprima bucuria sau aprecierea, nu pentru a taxa curajul altora. Mai ales când ție îți lipsește.