O surpriză plăcută: Biblioteca Ion Creangă, spațiu prietenos pentru cărți și comunitate

În facultate, eram abonată la tradiționala Bibliotecă Națională, spre deosebire de majoritatea colegilor mei care preferau mai moderna și prietenoasă BCU. Mergeam de multe ori acolo ca să culeg idei pentru referate și proiecte și stăteam cu orele, pentru că nu puteam lua cărțile pentru acasă. În acei ani, Bliblioteca Națională încă ocupa clădirea cochetă din centrul vechi, unde ușa masivă de la intrare era o provocare la fiecare vizită.

Când am terminat facultatea și masterul, am terminat și cu mersul la bibliotecă. Însă de curând am reluat acest obicei, pentru că am descoperit o bibliotecă faină de tot. Bonus, acum pot împrumuta cărți, deși nu mi-ar părea rău nici să stau acolo să le răsfoiesc, în zilele cu mai mult timp liber. Dar să o luăm cu începutul.

recomandari-carti-biblioteca-ion-creanga

În cadrul inițiativei #iuliefărăplastic, am participat la un atelier de Slow Fashion, unde Gabi Urdă, consultant de imagine, ne-a împărtășit trucuri și idei despre magia hainelor, povestind cum putem să alegem haine care să ne pună în valoare fără să cădem în adicția consumerismului. Discuția a ajuns și la feminitate, rochii de mireasă și alegeri de sutiene potrivite 🙂

Locația a fost Biblioteca Ion Creangă, despre care am aflat cu mirare/ încântare că găzduiește tot felul de evenimente, propuse și organizate de voluntari inimoși, cu idei de schimbă-lume. Printre ele, Emilia și Simona, care s-au ocupat de mobilizarea pentru Plastic Free July și care au găsit în rețeaua Bibliotecii Metropolitane un punct de plecare pentru a închega o comunitate de oameni mai implicați și mai mulțumiți. De exemplu, în luna iulie, holul bibliotecii a fost împodobit cu o instalație de ambalaje și mesaje de conștientizare legate de consumul de plastic.

(De) Ce mi-a plăcut mult la biblioteca Ion Creangă

  1. Dacă de obicei te aștepți ca la o bibliotecă publică să găsești o îngrămădeală de cărți prăfuite, ei bine, aici nu e deloc cazul. Am fost plăcut surprinsă de relaxarea din acest spațiu, de camerele înalte, curate, tapetate cu rafturi de cărți și amenajate cu grijă la detalii (ghivece de flori, desene simbolice).
  2. Mereu mi-e greu să mă decid când am la dispoziție prea multe variante, iar asta e valabil inclusiv în cazul cărților. Așa că existența unui loc unde am la dispoziție o selecție de volume îmi ușurează misiunea de a alege lecturile următoare, oferindu-mi deja anumite sugestii.  biblioteca ion creanga biblioteca-ion-creanga-bucuresti-biblioteca-metropolitana
  3. Recunosc, pentru mine e o plăcere mare de tot să explorez rafturi cu cărți variate, să le ating și să le frunzăresc rapid, descoperind titluri noi sau recunoscând cărți dragi deja citite. Pot să stau fără probleme o oră-două-trei la o astfel vânătoare.
  4. Împrumutând cărți, nu trebuie să-mi fac griji pentru depozitarea lor după ce le citesc. De ce să se umple de praf în biblioteca mea, când pot circula la atâția oameni?
  5. Am găsit o mulțime de cărți noi, din domenii diverse. Nu chiar ultimele apariții, însă au multe volume recent apărute, inclusiv de autori români contemporani.
  6. Am putut să zăbovesc liniștită printre rafturi și să-mi iau cărțile singură, în ritmul meu, fără să stea cineva cu gura sau cu ochii pe mine.
  7. Permisul e gratuit și poți să împrumuți 6 cărți/ filme/ jocuri pentru 3 săptămâni, ceea ce mi se pare foarte rezonabil. biblioteca ion creanga bucuresti
  8. În unele zile programul se întinde până la ora 20:00, deci accesibil chiar și celor care mai stau peste program la job 🙂
  9. E un loc VIU, nu genul de bibliotecă unde nu se aude musca. Când am fost să-mi (re)fac permisul, micile camere răsunau de voci de copii de toate vârstele, unii veniți cu părinții, alții pe cont propriu.
  10. Bibliotecarele sunt tare amabile și prietenoase.
  11. Există și o ludotecă, o cameră cu jocuri pentru cei mici. În acest spațiu child-friendly, părinții pot veni cu copiii pentru joacă, socializare și porții mari de zâmbete. Pe lângă cărți și jocuri, biblioteca mai oferă spre împrumut și
  12. Se organizează tot felul de ateliere pentru copii și adulți; pentru mai multe detalii despre activitățile de acolo, urmărește pagina de Facebook.

ludoteca biblioteca ion creanga bucuresti

Biblioteca Ion Creangă – București

Adresă: str. Christian Tell, nr.10 (aproape de Biserica Amzei)

Facebook: www.facebook.com/ioncreanga.biblioteca

6 thoughts on “O surpriză plăcută: Biblioteca Ion Creangă, spațiu prietenos pentru cărți și comunitate

  1. denisa1999

    Foarte practica initiativa celor de la biblioteca cu permis gratuit, asta dupa ce au observat ca nu le calca nimeni pragul. Cand am locuit in Iancului, am dat o tura pe la biblioteca de acolo sa intreb si mi s-a spus ca nu am dreptul ca nu am CI de capitala. Pacat pt ca m-ar fi castigat si contra unui tarif. Acum deja am rafturi intregi de carticele si nu ma mai atrage asa tare. Dar nu se stie niciodata, nu?

    Reply
    1. Andra :) Post author

      Din câte știu eu, permisul a fost întotdeauna gratuit.
      Biblioteca Metropolitană are mai multe sedii, probabil că nu toate sunt așa bine organizate ca cel de la Amzei, care e mai central. Acesta merită cu siguranță o vizită 😉

      Reply
  2. Ela

    Ce ma bucur sa citesc articolul asta! 🙂 Am sa le trec si eu pragul. Am acum un teanc de carti luate cu imprumut de la prieteni si rude care imi vor tine companie in zilele urmatoare. Cum le termin, cum trec pe acolo. Ai idee daca permisul facut la alta bliblioteca in Bucuresti este valabil si aici?
    Ca idee, si eu mi-am inceput anul cu avant, in sensul ca pe 3 ianuarie imi faceam permis la biblioteca Ion Neculce. Din pacate aici nu prea ajung publicatii noi, insa am mers si pe recomandarile bibliotecarei, o persoana extrem de placuta, si am citit astfel cateva titluri interesante de autori straini si romani deopotriva. Vreau sa pastrez in biblioteca de acasa doar cateva carti si sa imi permit libertatea de a citi cat mai mult fara a lasa, asa cum ai spus si tu, sa se adune praful pe pagini care pot fi de folos si altora. Sunt multe alte variante de a aduce cartile in viata noastra fara a acumula inutil teancuri intregi si vreau sa profit de ele.

    Reply
    1. Andra :) Post author

      Dacă e vorba de o bibliotecă din rețeaua Biblioteca Metropolitană, atunci da, poți folosi permisul și aici. Însă cărțile trebuie să le înapoiezi de unde le-ai luat 😉
      În ultima vreme și eu m-am bazat mult pe împrumuturi pentru lecturile mele. Știu că asta nu e prea benefic pentru autori și librării, însă mai compensez când cumpăr cărți cadou sau când donez din cărțile mele.

      Reply
  3. Cristina

    @Andra, ne bucurăm că te-ai simțit bine la Biblioteca Ion Creangă și te așteptăm ori de câte ori ai poftă de lectură! Ori de jocuri. Ori de muzică. Ori de filme. 🙂 Bibliotecile sunt resurse extraordinare de care ar trebui să știe întreaga comunitate. Îți mulțumim că ne ajuți să le facem cunoscute!
    @Ela, te invităm cu drag să zăbovești și printre rafturile de la Creangă cu permisul pe care îl ai deja.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *