5 idei simple de organizare care au funcționat în cazul meu

În ultima perioadă am experimentat mult legat de organizare. M-am uitat la clipuri pe Youtube, am răsfoit Pinterest-ul și m-am lăsat inspirată de ideile minimaliste. Am ales ce mi s-a potrivit, apoi am pus în practică și am reorganizat un pic spațiul personal. Deși banale și aparent neînsemnate, micile modificări au dus la schimbări de efect.

organizare-hartie-de-cadouri

Mi-am dat seama că-mi place mult să (re)organizez și să meșteresc tot felul de chestiuțe care să-mi facă locuința mai ordonată și mai plăcută, așa că tot procesul a fost și o activitate relaxantă de petrecere a timpului. Așadar, iată cele 5 idei: 

1. CUTIE PENTRU CABLURI ȘI PRELUNGITOR

Sunt foarte încântată de soluția asta, pentru că mă enerva să dau cu aspiratorul printre cablurile încurcate, sub care se punea grav praful. Am folosit o cutie de pantofi, căreia i-am făcut o gaură dreptunghiulară cu o foarfecă. Am învelit cutia în hârtie de cadouri, apoi am strecurat înăuntru prelungitorul cu tot cu cabluri. Când vreau să scot ceva din priză, doar iau capacul și am acces imediat la fire.

cum-acoperi-cablurile-cutie

2. 2 în 1: ORNAMENT ȘI SUPORT

Am dat o nou utilizare unui bol în care zăceau niște potpourri (odată parfumate) și o lumânare: l-am umplut cu brățări. Arată foarte drăguț și merge perfect pe post de decorațiune. O alternativă la care m-am gândit ar fi depozitarea brățărilor în 3-4 borcane de același fel, aliniate frumos pe un raft. Însă deocamdată am ales bolul 🙂

idee-organizare-bratari

3. SUPORT PENTRU ACCESORII

Am căutat mult timp o cutie încăpătoare pentru accesorii, care să le țină organizate, fără să se încurce – mă refer aici la coliere, brățări și broșe. În cazul meu, majoritatea bijuteriilor sunt handmade, de dimensiuni și forme variate. Până la urmă, mi-am făcut eu una. Nu e perfectă, însă îmi place culoarea și faptul că e foarte practică. Am folosit:

  • O cutie obișnuită, nu foarte adâncă
  • Capacul de la o cutie mai mică de pantofi
  • Două foste cutii metalice de ceai
  • Hârtie de împachetat cadouri
  • Scoci, foarfecă

Mod de lucru

  1. Cu ajutorul unor bucăți de carton, am făcut câteva spații despărțitoare pe capac, ca accesoriile să stea mai bine organizate și să nu se încurce.
  2. Cutia și capacul le-am îmbrăcat în hârtie de cadouri.
  3. Capacul l-am așezat pe cele două cutii, în care am pus o parte din colierele mai elegante, pe care nu le port atât de des + insigne & pin-uri.

idee-organizare-bijuterii organizare-bijuterii-idei

4. ORGANIZATOR DE CERCERI 

Ușor de pus în practică: ai nevoie doar de o tăviță pentru cuburi de gheață. M-a impulsionat să fac o selecție a cerceilor și să-i aleg pe cei pe care chiar îi port. Am sortat cerceii, apoi i-am grupat pe culori și forme și i-am împărțit în spațiile din tăviță. Se potrivește dacă nu ai foarte multe perechi de cercei. Partea bună e că îl pot sprijini de suportul pentru accesorii 🙂

cutie-cercei

organizare-bijuterii

5. HÂRTIA DE ÎMPACHETAT e the thing

Un recipient din plastic nu foarte estetic sau o cutie de carton poate primi o nouă identitate cu ajutorul unei hârtii drăguțe de cadouri. Uni, cu imprimeuri, cu forme geometrice ori florale, sunt ieftine și practice; le găsești inclusiv în supermarketuri. Le poți înlocui periodic fără prea mare efort dacă simți nevoia de ceva nou.

O altă variantă interesantă pentru împachetat este hârtia de ziar – aici aș opta pentru punerea în valoare a unor suveniruri din vacanțe – ziare într-o limbă străină sau chiar hărți.

idei-simple-de-organizare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *