Relaxare şi planuri de vacanţă pe 2015

Ultima zi din an m-a găsit acasă în Bucureşti, bucurându-mă din spatele ferestrei de interesanta combinaţie soare + ger. “Planurile” de Revelion fuseseră făcute cu o seară înainte, aşa că mi-am petrecut ziua meşterind la alte planuri: călătoriile din 2015.

mozaic de vacanta_1

Ca o paranteză, în vacanţa dintre Crăciun şi Revelion îmi propusesem să fac o grămadă de chestii, dar, ca de obicei, n-am prea bifat din ele. În schimb, am scris, citit şi ieşit prin zăpadă (era păcat să nu profit cât încă e albă şi pufoasă). Am redescoperit atmosfera relaxantă de la Cărtureşti, unde am petrecut ore bune citind, în dulcea agitaţie din jur. Am constatat cu uimire că mansarda lor devine din ce în ce mai mare: pe zi ce trece apar noi colţuri de relaxare, un labirint cu cărţi, jocuri şi alte produse simpatice din care nu-ţi mai vine să ieşi.

Acasă, cu un playlist pe măsură, m-am pus pe căutat destinaţii pentru 2015 şi făcut calcule de perioade şi costuri, astfel încât raportul dorinţe – planuri să fie în armonie. N-am stabilit nimic concret, însă am câteva locuri unde ţin neapărat să ajung şi sper să şi reuşesc.

lacul como italia

  • Vreau la Timişoara. Poate şi Arad, Alba Iulia, Oradea sau alte oraşe de pe-acolo, căci în zona aia a ţării n-am ajuns deloc şi privesc cu jind la fotografiile de pe net. Oricum, pe Timişoara mi s-a pus pata, anul ăsta sper o să-mi iasă socotelile.
  • Mi-ar plăcea să revăd Braşovul într-un weekend, când va fi mai cald. Nu ştiu de ce în 2014 mi-a fost aşa greu să mă mobilizez într-acolo, că doar e la doi paşi de Bucureşti… plus vreo 3 ore cu trenul.
  • La partea internaţională, Bratislava e undeva sus în wishlist. Vacanţa la Varşovia mi-a trezit pofta de luat la picior Europa Centrală, în special ţările nu foarte turistice. Privind pe hartă, mi-am dat seama că Bratislava e aproape de Viena şi aş putea să merg pe combinaţia avion + vapor/ autobuz/ tren. Iar cu ocazia asta mai dau o raită şi prin Viena, într-un anotimp mai călduros decât iarna geroasă în care am făcut cunoştinţă cu ea.
  • Îmi doresc nespus să explorez o nouă părticică de Italia. Cum în 2014 n-am călcat deloc pe tărâmul pastelor, acum vreau să recuperez. Indiferent că va fi Genova, Bologna, Cinque Terre sau altceva, abia aştept să mă înfrupt din peşte, fructe de mare proaspete şi să aud dulcele grai italian.
  • Mă tentează şi Lisabona, deşi distanţa mă cam descurajează.
  • Orice alt loc din lumea asta, pe principiul “I haven’t been anywhere, but its on my list.” 🙂

În rest, m-am gândit şi la alte câteva chestii pe care mi le doresc de la 2015, doar că deocamdată le păstrez pentru mine. Am constatat că funcţionez mai bine aşa şi, paradoxal, mă simt mai motivată să le duc la bun sfârşit fără un angajament “public”.

Voi? V-aţi făcut planuri pentru 2015 sau nu sunteţi adepţii listelor? 🙂

22 thoughts on “Relaxare şi planuri de vacanţă pe 2015

  1. Ioana

    Lista n-am, dar sa stii ca si pe mine ma tenteaza Lisabona. 🙂 Chiar acum o ascult pe Mariza si compun un post pentru mai tarziu, care are si el o mica legatura cu Portugalia.
    Din tara mi-ar placea sa ajung la Cluj. E rusinos ca nu l-am vazut inca. In rest, ca si tine: vreau oriunde n-am fost. Dar merg si unde am fost, imi schimb doar ochelarii. ^_^

    Reply
    1. Andra :) Post author

      E grozav Clujul, aş vrea să-l revăd într-o zi!
      Am auzit o mulţime de lume dornică să vadă Lisabona, eu sunt curioasă de mâncăruri, că n-am prea avut ocazia să mă familiarizez cu bucătăria lor.

      Reply
  2. Cristina P

    Daca vii in Arad, ai un tur cadou de la mine 🙂 faceam tururi pe jos cand aveam timp (pentru turisti); tare tare tare as vrea sa te plimb prin oras.
    Eu nu sunt fan Timisoara, insa Alba Iulia mi-a placut enorm. http://prinarad.wordpress.com/2013/05/27/vizita-la-alba-iulia/
    Dupa cum stii, am fost in Bratislava in Mai 2014 si a fost o surpriza placuta. http://prinarad.wordpress.com/2014/06/08/lucruri-gratis-de-facut-in-bratislava/; Exista un ferry din Vienna la Bratislava si face 90 min. E la 2h si putin cu trenul de Budapesta (nu stiu ce zboruri sunt din Bucuresti pe Budapesta, poate Wizz). Exista si tren din Vienna la Bratislava 🙂 Sfatul meu e sa zbori ori pe Vienna si sa vii spre Bratislava pe Dunara si apoi tren la Budapesta ; sau sa zbori pe Budapesta si sa faci invers 🙂 stiu zborurile RT sunt mai ieftina dar open jaw merita
    Eu stiu ca vreau la Praga in Mai (aniv de nunta). Si mai vreau macar inca o tara (Danemarca si Malta imi sar in ochi).

    Reply
    1. Andra :) Post author

      Yuhuuu, mulţumesc! Mi-ar plăcea, să vedem dacă reuşesc să aliniez planetele şi să bifez mai multe oraşe din zonă 🙂
      Aşa mă gândeam şi eu, avion până la Viena şi apoi cu vaporul spre Bratislava. Are şi Tarom zbor spre Viena şi e ok ca preţ. Budapesta am văzut-o acum multă vreme, dar pe fugă, însă deocamdată nu mă tentează 😀
      Ţările nordice cred că sunt superbe! Mai amân puţin o escapadă acolo, că am restanţe din anii trecuţi cu Bratislava, Lisabona şi ceva Italia.

      Reply
      1. Cristina P

        Timisoara-Arad e 50km (mai putin pe autostrada), iar Arad-Oradea e 150km. Ti-am recomanda totusi trenul 🙂 Asta ca si eu sunt mare fan al masinii prin Romania…NU.
        Well, am tot vazut din Italia, fost-am si in UK, parca parca as vrea Copenhaga. Si Reykyavik dar aia va fi cand mergem in New York. Am multe prietene in USA si tare vreau sa ajung pe acolo mai multicel dar cum urasc zborurile lungi…va fi probabil Budapesta-Londra-Reykjavik-New York… sa estimez un 2016 :))))

        Reply
  3. Silving

    N-am facut planuri.Am cautat nitel pe internet,ca tot am avut timp,sa vad ce locuri ar fi de vizitat prin toamna,dar n-am ajuns la nicio concluzie asa ca am lasat-o balta deocamdata.Iar ce spui la sfarsit,asa simt si eu.Sa mai tinem si pentru noi,ca prea e moda asta sa ne desfasuram in public.(Ciudat e ca noi devenim tot mai publici si in acelasi timp ne intereseaza tot mai putin de ce fac sau zic altii,asa ca e un paradox,ca pana la urma pe nimeni nu intereseaza.Nu? :D) Si da,din experienta,orice plan sau gand ai avea,parca se concretizeaza mai degraba cand nu-l strigi in gura mare.
    La multi ani,sa ai un an dupa ganduri! 🙂

    Reply
    1. Andra :) Post author

      Şi la mine planurile sunt în stand by deocamdată, că nu depinde doar de mine. Dar o să insist pe cât posibil să ne decidem cu destinaţia, perioada şi celelalte detalii.
      Da, cam aşa e, din păcate, stăm din ce în ce mai prost cu ascultatul celorlalţi…
      La mulţi ani! Aşa să fie! Un an pe gustul fiecăruia 🙂

      Reply
  4. Alice

    Draga mea…pentru prima data cred ca ar fi util sa mi fac o lista…macar in minte…dar nu la capitolul calatorii :)) trebuie sa fie mai spontan :D. Plus ca nu stiu de ce, dar imi este greu sa fac planuri de acum pentru vara de exemplu….Eu imi propun sa vad 2 tari/orase noi pe an cel putin. Dar Lisabona si Porto sunt pe lista mea…cat mai curand…dar de ce zici ca sa distanta te descurajeaza?? Ajungi mai repede decat la Timsoara ;).
    Pff….si eu aveam multe planuri pt cele 2 saptamani de stat acasa, gen, citit mai mult…si nu am apucat…noroc ca a nins 🙂

    Reply
    1. Andra :) Post author

      În 2014 am reuşit să văd şi eu 2 locuri noi: Paris şi Praga, iar anul ăsta sper să fie cel puţin la fel de bine.
      Să ştii că şi mie îmi e greu să-mi fac planuri pentru peste câteva luni, pentru că sunt foarte nerăbdătoare :))) Mai e şi chestia că nu ştii ce apare atunci şi nu mai poţi să pleci… Însă am ales să risc, până acum am avut noroc.
      Ai dreptate cu distanţa :))) M-au descurajat şi preţurile la bilete, iar ideea unui zbor cu escală nu mă încântă. Dar până la urmă tot găsesc eu o soluţie!
      În concluzie, urarea mea e “Să avem un an portughez”! 😉

      Reply
      1. Alice

        Sa stii ca nici mie nu mi place ce am gasit la bilete…TAP-ul are preturi ok banuiesc daca ti iei din timp…sunt niste zboruri cu niste escale tare dubioase in rest sau f scumpe. Odata era low cost dar l-au scos…
        Daca iti iei bilet pana la urma sunt curioasa ce si cum :).

        aaah si apropo …mi s-a recomandat in Iunie sa ma duc in Portugalia pentru ca este ziua nationala a Portugaliei, pe 10 si pe 13 este sarbatoarea Sf. Antoniu in Lisabona, face parte din “Santos Populares” si sunt sarbatorita si pe strada.
        Un an Portughez sa fie 🙂

        Reply
        1. Andra :) Post author

          Încerc să mă feresc pe cât posibil de zborurile cu escale, până acum le-am driblat cu succes. La TAP mă gândeam şi eu pentru Lisabona, dar încă n-am verificat preţurile la anumite date/ore, dacă se leagă ceva o să fac săpături 🙂

          Reply
          1. Mihai

            Noi am fost in Portugalia in septembrie 2014 si am avut cazare 6 nopti in Porto si 6 nopti in Lisabona.
            Zbor direct Bucuresti-Lisabona si retur cu TAP.
            Intre Lisabona si Porto am folosit trenul (aproximativ 3 ore),
            Din Porto am facut iesiri de o zi pt a vizita Braga+Dom Jesus, o alta zi a fost pt Guimaraes, in doua dupa amieze am fost in Foz, o jumatate de zi degustari la Taylor si Sandeman. Mancarea foarte buna in toate locurile vizitate, recomand zona restaurantelor de pe malul raului Douro (fructe de mare in special).
            In Lisabona am iesit 3 zile: o zi in Sintra, alta zi restul de Sintra (Quinta de la Regaleira)+Cabo da Roca+plaga intre Cascais si Sao Jose, alta zi un castel.
            Mancarea cu mult mai proasta fata de Porto. Hartii si mizerii aproape la tot pasul, zona pietonala cu restaurante este impanzita de “lautari” autohtoni care latra/zbiara pe la mese si apoi vin cu cerseala. De asemenea compatrioti si compatrioate iesiti in valuri la furat in centru si in special in tramvaiul turistic cel care face circuitul spre Se si Castel.
            Noua ne-a ramas la inima Porto si zona de nord si daca vom mai putea vom reveni in acele locuri.
            Spor !
            Mihai

            Reply
            1. Andra :) Post author

              Wow, 12 zile în Portugalia, un adevărat răsfăţ!
              Chiar zilele trecute mi se făcuse o poftă grozavă de fructe de mare, aşa că am un motiv în plus să-mi doresc să ajung pe-acolo. Despre Porto am mai auzit că e superb, eu deocamdată am doar Lisabona în plan, dar cine ştie? 🙂
              Mulţumesc că ne-ai împărtăşit din experienţa voastră! Să aveţi parte în continuare de călătorii minunate! 🙂

              Reply
    1. Andra :) Post author

      Păi putem să ne organizăm în sensul ăsta, dacă eşti hotărâtă. Când vine vorba de vacanţe, nu ezit să mobilizez oamenii 😀

      Reply
  5. Bia

    Timişoara, Arad, Alba Iulia, Oradea toate sunt de vazut, toate sunt orase cu personalitate… Despre Bratislava voi povesti si eu curand, a fost destinatia Revelionului nostru si ne-a placut.

    De Italia, ce sa mai zic? Bafta, să-ți iasă toate după pofta inimii :*

    Reply
    1. Andra :) Post author

      Abia aştept să-ţi citesc poveştile despre Bratislava! Nu multă lume a fost pe-acolo în vacanţă, nu e o destinaţie de… senzaţie, ca să zic aşa 😀
      Mulţumesc, la fel şi ţie! Să ai parte de un 2015 cu cele mai frumoase experienţe! 🙂

      Reply
  6. MissA

    Am vazut si Timișoara si Aradul, mai mult mi-a placut Aradul. Anul acesta tare imi doresc sa revad Sighișoara, Brașov, Aradul, Budapest, Londra si as dori sa vad pentru prima oara cazanele Dunării si Grecia… La cat mai multe călătorii!

    Reply
    1. Andra :) Post author

      Abia aştept să văd Timişoara şi Aradul! 🙂 Şi Sighişoara ar fi faină de revăzut, da.
      Mulţumesc, la fel, să avem cât mai multe experienţe frumoase în vacanţe!

      Reply
  7. Aerolines

    Iti recomand sa vizitezi Bologna. Am vazut ca e in plan si pe buna dreptate, e un oras superb.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.