Pop Up, un spaţiu inedit în centrul vechi al Bucureştiului

Mergând prin centrul vechi, pe străduţele cu nume de localităţi, naţiuni sau bresle, la un moment dai peste nişte ditamai containere roşii într-un loc care pare încă în lucru. Văzusem şi eu adunarea asta de cutii şi m-am întrebat ce-o fi cu ele, dar n-am întreprins nimic în sensul ăsta şi nu am explorat locul, gândindu-mă că la un moment dat voi avea ocazia să aflu scopul lor.

Şi aşa a fost. Am dat întâmplător peste un eveniment care avea loc acolo şi am aflat că este vorba de Pop Up, un spaţiu de shopping inedit: cel de-al treilea Lifestyle Center din lume construit din containere maritime şi al doilea din Europa. Pop Up îmbină arta, muzica şi cumpărăturile şi se doreşte a fi un loc modern, deopotrivă estetic şi funcţional.

pop-up

Înarmată acum cu ceva informaţii, i-am făcut o vizită şi am dat peste câteva magazine drăguţe, deşi cam ascunse. Nu ştiu câţi dintre cei care trec pe-acolo au curiozitatea să intre şi să vadă despre ce-i vorba. Mă întreb dacă va avea succes şi dacă magazinele vor reuşi să atragă cumpărătorii. Mie mi se pare un concept tare fain, care dă un plus de prospeţime şi tinereţe centrului vechi al Capitalei.

Ce magazine sunt la Pop Up?

Primul magazin vizitat a fost English Cottage, un boutique micuţ cu produse chic şi decoraţiuni pentru casă, perfect dacă sunteţi în căutarea unui cadou. Am mai intrat şi în magazinul de cosmetice Revicare, unde o tipă simpatică ne-a dat răbdătoare tot felul de informaţii despre săpunuri, uleiuri şi alte bunătăţi pentru piele, expuse pe rafturile prietenoase. Cosmeticele vândute aici sunt made în România şi sunt obţinute din ingrediente naturale, aşa că dacă vreţi ceva mai sănătos pentru îngrijire, acum aveţi încă o alternativă la îndemână. Pop Up mai include magazine cu haine, ceasuri şi produse de frumuseţe, pe care vă invit să le descoperiţi la faţa locului.

magazine-pop-uppop-up-centru-urban-de-lifestylepop-up-bucurestipop-up-centrul-vechi pop-up-centrul-vechi-bucuresti  pop-up-magazine

Însă Pop Up nu este doar o înşiruire de magazine, ci şi un adevărat muzeu de Street Art, spaţiul fiind decorat cu lucrările unor artişti contemporani, printre care celebra Pisică Pătrată. După garajul Ciclop şi str. Arthur Verona, iată că arta urbană şi-a mai găsit un loc vizibil pentru a zâmbi larg publicului 🙂 Pop Up poate servi şi ca locaţie pentru evenimente, având şi avantajul unei locaţii centrale, în aer liber, uşor accesibilă.

pop-up-bucharest

Aţi fost la Pop Up? Cum vi s-a părut?

Pop Up Bucharest

Adresă: str. Şelari, nr. 4, Bucureşti (centrul vechi)

Program: 11:00 – 22:00

Facebook: https://www.facebook.com/popup.bucharest

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.