Plante aromatice – cultivare, gastronomie, cosmetică, efecte terapeutice

plante-aromaticeAnul trecut pe vremea asta am avut o tentativă de a-mi face o mini-grădină cu plante aromatice pe balcon. Vroiam să plantez muşeţel, mentă, busuioc şi alte asemenea. Nu ştiu dacă a fost din cauza lipsei mele de cunoştinţe şi atenţie, a vremii sau a destinului potrivnic :D, dar încercarea a fost un eşec total. Au apărut doar câteva frunzuliţe care s-au uscat foarte repede.

Primăvara asta am de gând să repet experienţa, aşa că mi-am propus să mă documentez puţin despre cum se îngrijesc plantele, ca să nu mai am surprize neplăcute. Campania vALLuntar a picat la ţanc şi nu am stat prea mult pe gânduri să aleg cartea „Plante aromatice”, un ghid despre cum se cresc şi se folosesc aceste minunate verdeţuri.

Cartea cuprinde 70 de plante aromatice, iar pentru fiecare sunt date informaţii despre origini, caracteristici, zonă de creştere, cultivare, recoltare, utilizare şi precauţii. Descrierile sunt însoţite de imagini cu planta respectivă, plus reţete pentru prepararea unor mâncăruri sau băuturi.

Am rămas uimită de câte plante comestibile există, plante de care nu am auzit până acum sau am auzit, dar nu le-am încercat niciodată. Cartea mi-a trezit curiozitatea pentru gustat şi alte plante decât cele clasice, gen busuioc, pătrunjel, tarhon, rozmarin (descrise şi ele în ghid). Am aflat că nalba poate fi folosită atât la ceaiuri, cât şi la salate. Angelica, cresonul, lingurica, iarba lămâioasă, iarba mare, cătuşnica, luminiţa de seară, colţunaşii, sorbestreaua de salată – sunt doar câteva din plantele de a căror existenţă nu ştiam, dar care au multiple utilizări, atât în bucătărie, cât şi în scopuri medicinale sau ca produse cosmetice.

Nu cred că toate se cultivă la noi, dar cu siguranţă o să fiu mai atentă la verdeţuri şi ierburi când voi merge la piaţă. Şi sper ca anul ăsta să reuşesc să cultiv pe balcon măcar câteva plante de bază 🙂

Articolul face parte din campania vALLuntar iniţiată de Grupul Editorial ALL, cu sprijinul ROMSILVA.

Pentru fiecare 15 comentarii plantăm un copac, aşa că vă invit să vă spuneţi părerea despre carte

—–-

Dacă ţi-a plăcut acest articol şi crezi că poate fi util şi altora, dă un like & share pe Facebook 😉

—–

44 thoughts on “Plante aromatice – cultivare, gastronomie, cosmetică, efecte terapeutice

  1. Ioana

    De-abia astept sa-mi spui cum a iesit experimentul de data asta. Si pe mine m-ar incanta sa am busuioc si rozmarin la indemana… Cu informatiile noi, poate o sa-ti iasa… ca la carte.
    Putin off-topic: ce frumoase sunt unele cuvinte in romana! Nici eu n-am auzit de ele, dar uite ce frumos suna catusnica, lingurica, sorbestreaua… 🙂

    Reply
    1. Andra :)

      Unora le-a reuşit, ceea ce mă încurajează să mai încerc. Cam uit să le ud, bănuiesc că asta e problema :)) dar o să mă dau pe brazdă 😀
      Nu auzisem niciodată termenii ăştia, mie mi se par că sună a poveste 🙂

      Reply
  2. O Oană

    Cunosc pe cineva pasionat de plante și mai ales de cele folosite prin bucătărie, deci cred că se va transforma cartea asta în cadou cât de curând 🙂

    Reply
  3. eliza00

    am incercat si eu, cu rucola, a iesit dar nu avea acelasi gust cu cea din magazin si avea si un miros mai intepator; nu stiu daca firma de unde am luat semintele era de vina, din pacate nici nu mai stiu cum arata pachetul de seminte, dar voi mai incerca si anul asta. succes !

    Reply
    1. Andra :)

      E posibil să fie şi din cauza seminţelor, da. Sau poţi să încerci cu o salată clasică, bănuiesc că sunt şanse mai mari să iasă ceva bun 🙂

      Reply
  4. Raluca-Mihaela Ungureanu

    Si mie imi placea sa-mi cultiv plantele aromatice, condimente.. Puteam pune orice in gradina din tara 😀
    S-a nimerit acum sa locuiesc tot la parter, cu o gradina inclusa, dar sa nu fie pamantul prea bun pentru orice as vrea sa plantez.. 🙁
    Am tot vazut ghivece cu condimente, dar nu m-am incumetat inca sa cumpar.

    Reply
    1. Andra :)

      De vreo câteva ori eram şi eu cât pe ce să cumpăr ghivece cu busuioc din hipermarket, dar părea cam firav şi veşted. Mă gândesc că e mai ok dacă o iau de la zero 🙂
      Nu se poate face nimic cu pământul ăla, un îngrăşământ, ceva? E păcat, să ai o grădină sub nas şi să n-o poţi folosi..:(

      Reply
  5. liana

    TI-ai ales o carte faorte frumoasa, o am si eu :). Si utila, pe deasupra! In fiecare primavara pun si eu tot felul de seminte in ghivece si jardiniere, deocamdata am ceva busuioc anemic si un rozmarin lung si zalud …

    Reply
    1. Andra :)

      Busuiocul şi rozmarinul mă tentează şi pe mine. Şi poate ceva mentă.
      Dacă sunt gustoase, contează mai puţin cum arată, nu? 🙂

      Reply
  6. Mad Rider

    Am incercat si eu sa cultiv in ghiveci pe balcol musetel adus din sudul Dobrogei, dar nu s-a prins pentru ca are nevoie de mult soare toata ziua. Cautam demult o astfel de carte (de preferinta una care sa se refere numai la plantele care cresc in Romania) care sa ma invete sa recunosc in natura plantele utile in bucatarie sau pentru ceaiuri. Multumesc pentru pont! 🙂

    Reply
    1. Andra :)

      Muşetel am încercat şi eu, cu seminţe cumpărate din… Barcelona :))) Au ieşit nişte firişoare verzi care s-au uscat foarte repede.. 🙁
      În carte sunt prezentate plante din toată lumea, dar se specifică în ce regiuni geografice se întâlnesc cel mai frecvente.

      Reply
  7. Kadia

    Si eu am incercat sa-mi fac gradinita cu plante aromatice si vreo cateva luni mi-a rezistat pentru ca imi aduceam aminte sa le ud regulat, dupa un timp am uitat de ele si s-au uscat. Acum aproape ca ma tenteaza sa le incerc din nou, este un sentiment atat de placut sa ai nevoie de busuioc si sa fie nevoie doar sa deschizi geamul cu foarfeca in mana si sa tai 2-3 firisoare proaspete.

    Reply
    1. Andra :)

      Deci nu sunt singura care cam uită să ude plantele 😀 deja mă simt mai bine 😛
      Şi pe mine mă încântă ideea de a avea o mini-grădină la îndemână cu tot felul de verdeţuri aromate, cele uscate, la plic, mi se par cam fade..

      Reply
  8. Simona Husaru

    Frumoasă alegere! Şi mie mi-ar plăcea să am pe balcon astfel de plante însă spaţiul nu prea îmi permite. Sper să reuşeşti să îţi creezi acel mic spaţiu verde sănătos!
    Frumoasă recenzia!

    Reply
    1. Andra :)

      Mulţumesc, Simona! Nici eu nu am cine ştie ce spaţiu, dar pentru început o să iau câteva jardiniere micuţe, dacă o să fie totul ok o să încerc să mai fac loc 🙂

      Reply
  9. Ana Maria

    Mie mini gradina mi-a iesit, dar sunt singura pe care o cunosc de genul asta…iese la toata lumea, asa ca asteptam sa vedem ce iese :). Faina si cartea ..o gasesc interesanta si o sa o iau si eu 🙂

    Reply
  10. redsky2010

    mi-ai dat o idee, de mult imp cochetez cu ideea sa-mi cultiv asa ceva, dar comoditatea si faptul ca voi uita sa le ud, m-au impiedicat pana acum. spor la incropit retete!

    Reply
    1. Andra :)

      Mie mi-au mai atras atenţia “Condimente” şi “Salate”, dar până la urmă am rămas la asta. Oricum, presimt că o să le vină rândul şi lor 😀

      Reply
  11. Klara

    Si mie imi plac mult plantele aromatice, anul asta am incercat sa pun in ghivece si deja mi-au rasarit patrunjelul, oregano si lamaita. 🙂

    Reply
  12. Elena

    Imi doresc de ceva vreme sa am pervazul plin cu plante aromatice. Cred ca daca mi-as cumpara cartea, as fi mai motivata sa-mi gasesc timp ca sa ma ocup de o gradinita in apartament.

    Reply

Leave a Reply to Ana Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.