Tag Archives: outdoor

Primăvara se numără zâmbetele

Nu doar primăvara se numără zâmbetele, desigur, dar titlul ăsta mi-a venit în minte şi găsesc că-i foarte potrivit 😛

O să-ncep cu mini-vacanţa de 1 Mai, pe care am petrecut-o în şi pe lângă Bucureşti, călare pe bicicletă, prin parcuri şi pe străzi. „Outdoor” a fost cuvântul de bază în weekendul ăsta prelungit. Am şi un podium: pe 3, bedminton în Herăstrău, pe 2 – limonadă homemade cu mentă, iar locul 1 – plimbarea cu bicicleta la Corbeanca. Poze cu primele două n-am, în schimb am surprins câteva cadre din escapada pe două roţi.

campuri-de-rapita

Sâmbătă vremea a ţinut cu noi, aşa că am pornit pe bicicletă spre Corbeanca. Din fericire, traficul a fost destul de lejer, atât în Bucureşti cât şi pe şoseaua din-afara oraşului, iar câinii se pare că au fost şi ei în repaus, pentru că au stat cuminţi pe marginea drumului fără să latre la roţi 😀 Am pedalat cu entuziasm prin soare şi vânt, pe lângă câmpurile galbene de rapiţă (am observat pe Facebook că toată lumea are poze cu şi în rapiţă :P) unde am făcut pauze de fotografii şi de gustare. Continue reading