Vi s-a întâmplat vreodată să vă apucaţi de 4 lucruri deodată şi să nu rezolvaţi niciunul? Ba, din contră, toate să vă iasă pe dos, să deveniţi iritaţi şi descurajaţi?
Eu păţesc asta de multe ori şi mă întreb unde şi când mi-am pierdut răbdarea, capacitatea de a face fiecare lucru pe rând, în tihnă, fără să încerc să jonglez cu toate deodată. În situaţiile de genul ăsta mă simt derutată şi mi-e greu să ies din labirintul obositor al obişnuinţelor.
Despre multitasking se spune că e o calitate. Să faci mai multe lucruri în acelaşi timp, ca un mic Napoleon, poate fi o dovadă de eficienţă maximă. La prima vedere pare că aşa scăpăm mai repede de sarcinile zilnice, motiv pentru care munca, prânzul, vorbitul la telefon, cititul blogurilor, statul la taclale, verificarea e-mailurilor şi a contului de Facebook se contopesc violent într-un babel fără cap, coadă şi pauză.
Şi uite-aşa, devenim dependenţi de a fi mereu ocupaţi cu n chestii, altfel nu ne simţim bine. A ajuns să ni se pară ciudat să avem câteva momente de linişte în care să nu facem nimic. Pur şi simplu ne apucă agitaţia, nu avem stare, simţim nevoia să ne verificăm non stop telefonul, acum că avem şi net disponibil. Prin cap încep să ne curgă şuvoaie liste cu lucruri de făcut, cumpărat, îndeplinit. Începem să fim stresaţi. Ne întrebăm dacă nu cumva am uitat ceva. Ne plictisim repede şi avem nevoie de senzaţii tari şi stimuli la maxim ca să simţim măcar puţin entuziasm.
Nu e de mirare că avem impresia că timpul trece pe lângă noi în goană. Pentru că ne pierdem încet-încet calitatea de a aprecia ceea ce suntem şi facem acum, uitând să fim prezenţi în viaţa noastră şi în a celor dragi. Dacă facem mai multe deodată, când să mai trăim? Când să mai savurăm gustul delicios al clipelor?
Să luăm lucrurile şi oamenii unul câte unul, să le acordăm iubire şi atenţie. Să deschidem bine ochii, urechile şi mai ales sufletul pentru fiecare persoană dragă. Să respirăm. Să mângâiem, să atingem, să mirosim. Să întrebăm, dar şi să ascultăm. Să fim curioşi. Pe rând.
