Ziua a doua a vacanței siciliene am rezervat-o unei excursii la Cefalù, localitatea pitorească și extrem de turistică aflată pe malul mării, la câțiva zeci de km de Palermo.
Am luat trenul de la 9:38 dimineața, care a costat 5,60 euro, iar în 50 de minute coboram în gara din Cefalù. (Înainte de a urca în tren, nu uitați să validați biletul la aparatele din gară sau de pe peron, altfel nu e valabil și puteți primi amendă).
Cefalù mi s-a părut un oraș foarte, foarte turistic, peste tot sunt magazine cu produse “tradiționale”, suveniruri de tot felul, terase cu granita, înghețară și gustări siciliene. Însă asta nu înseamnă că nu are ce oferi.
Cum am ajuns, prima destinație a fost parcul natural La Rocca, cocoțat pe muntele care păzește cuminte orășelul. Da, și aici plătești ca să intri – tariful întreg este de 4 euro, însă de de data asta chiar a meritat.
Deși nu excelează la capitolul “curățenie”, amenajările turistice din zona Palermo sunt destul de bine puse la punct. Mă refer aici la trasee marcate și alei îngrijite, cum a fost și cazul rezervației La Rocca, unde am urcat pe stânci și pământ, urmărind indicatoarele. În jur, cactuși, teren arid și o panoramă splendidă asupra orașului și a mării. Continue reading