Tag Archives: Casa Memorială Anton Pann

Casa Memorială Anton Pann – un muzeu modern, interactiv, muzical

Despre Anton Pann sau Antonie Pantoleon-Petroveanu, pe numele real, nu știam mare lucru, cu excepția faptului că a compus muzica imnului “Deșteaptă-te, române”. M-am mirat că există o casă memorială în București dedicată lui, nefiind un scriitor foarte vizibil, față de alți contemporani de-ai săi.

Amenajat relativ recent, muzeul este organizat tare fain, creativ și arată cu adevărat modern (așa cum ar fi bine să arate mai multe muzee). Am găsit aici un spațiu interactiv, care spune povestea numeroaselor laturi artistice ale lui Anton Pann prin elemente inedite, deși nu include obiecte de patrimoniu care să-i fi aparținut acestuia.

În această casă, care s-a aflat și în proprietatea sa, Anton Pann a locuit alături de a treia soție. Că veni vorba, se pare că a avut o viață personală ca o telenovelă, pe una dintre soții răpind-o de la mănăstirea unde aceasta urma să devină călugăriță. O altă casă memorială există și la Rm. Vâlcea – a locuit și acolo câțiva ani.

Continue reading