Tag Archives: Carol Parc Hotel

Plimbare pe strada Xenofon, Aleea Şuter şi împrejurimi

Despre strada Xenofon, una dintre puţinele străzi în trepte din Bucureşti, auzisem de multă vreme, iar prima dată am fost aici iarna asta, când mormane de zăpadă tronau peste tot. De curând am auzit că a fost reparată şi pictată, aşa că n-am rezistat tentaţiei de a mai da o tură prin zonă, mai ales că ştiam cât de pitoreşti sunt clădirile de lângă, deşi majoritatea au nevoie de o renovare consistentă.

strada-in-trepte-bucurestiStrada Xenofon se află în apropiere de Piaţa Libertăţii şi de Parcul Carol I. Ajunsă aici, am constatat cu uimire că locul este destul de animat, căci mai erau persoane la plimbare, venite să vadă celebra scară. Faţă de data trecută, treptele au fost refăcute şi acum sunt într-o stare bună. Pe ele sunt pictate mai multe clădiri reprezentative ale capitalei, printre care Ateneul, Opera, Palatul Parlamentului, Arcul de Triumf, monumentul din Parcul Carol etc. Picturile sunt realizate în culorii vii, un pic cam ţipătoare, într-o interpretare naivă. Continue reading