Nu prea mai alerg concursuri de trail, dar pentru La Petrovaselo în vie fac o excepție. E a patra ediție la care am participat și (spoiler!) a fost extraordinar și de data asta. M-am înscris din nou pentru distracție dublă, adică traseul de 28 km.

În ziua cursei am avut soare și un vânticel numa bun. Uitasem cum e să alerg pe căldură, dar oricum prefer genul ăsta de timp în locul noroiului care se lipește de pantofi.

După încălzire (la soare), am luat startul și am dat năvală în vie. Pentru mine, năvala a durat puțin, pentru că au venit urcările și m-am mai potolit. Am intrat apoi în pădure, la umbră și cu poteca alergabilă, unde am putut să dau drumul la picioare. Deși alergatul pe pământ, iarbă și pietre nu face parte din meniul meu obișnuit, am încercat să mențin un ritm alert. Cu multă grijă pe unde calc, bineînțeles.

Ce m-a șocat la ediția asta este cât de repede s-a dus prima buclă și am revenit în punctul de start. Nu știu dacă e de la concentrarea pe care am avut-o pe traseu, însă parcă am clipit și am ajuns la jumătatea cursei.

Am pornit din nou în sens invers, pentru a doua buclă și ne-am întâlnit cu alergătorii care veneau din sens opus, de la care am primit încurajări și o grămadă de energie. Au prins tare bine pe următoarele urcări, care mi-au făcut din nou gambele să ardă. Voluntarii au fost ca de obicei pe poziții, iar traseul – foarte bine marcat, așa că n-am avut în niciun punct dileme legate de direcție.

De data asta, pădurea a adus nu doar umbră, ci și o urcare serioasă (pentru cei ca mine, care nu servesc de obicei diferență de nivel). Știam însă că după ea vine coborârea aia frumoasă prin vie, așa că am pus un picior în fața altuia, gâfâind, și am avut răbdare. Iat-o. E porțiunea mea preferată din cursă, pentru că nu e foarte abruptă și pot zbura un pic, cu gândul că finișul e aproape. Mi-am propus să alerg cât de repede pot și pe partea de după, destul de plată, până când poarta de finiș a devenit tot mai apropiată.

Am oprit ceasul la 2:27:44, cel mai bun timp al meu la Petrovaselo, însă și traseul a fost puțin mai scurt, de aprox. 27 km față de 28 km în alți ani. Am avut noroc și de o clasare pe podium, cu locul 2/14 la Open Feminin, așa că mi-am îmbogățit din nou colecția de vinuri.

Cred că a fost ediția cu cei mai mulți alergători, cel puțin din cele la care am participat eu. Platoul de la Crama Petro Vaselo s-a umplut de lume după cursă și atmosfera a fost minunată. Am întâlnit mulți cunoscuți, au curs zâmbete și pahare de vin, am mângâiat toți câinii pe care i-am văzut.

Cu nutriția am stat bine, cu hidratarea, mai puțin. În timpul cursei am luat în total 150g carbohidrați și 200 mg cofeină, dar ar mai fi mers niște lichide pe lângă ce am băut.

Am avut emoții cu pantofii mei de trail care se cam descompun 🙂 Îi am din 2019, dar îi folosesc destul de rar, așa că mai trag de ei cât pot. S-au comportat bine, au ajuns întregi acasă și de data asta. Până data viitoare, se retrag în dulap.