Vizită în tihnă la Budapesta – ce am văzut și unde am mâncat

După nebunia sărbătorilor de iarnă am fost un weekend prelungit la Budapesta, cu gânduri de relaxare.

Am prins o vreme cam ploioasă, dar asta nu ne-a împiedicat să explorăm orașul și să ne delectăm cu arhitectura superbă și mâncare delicioasă. Nu am bifat” locuri celebre, chiar dacă aveam câteva pe listă, ci mai degrabă ne-am plimbat în voie, fără grabă. Am admirat clădirile elegante, care seara, frumos luminate, arată foarte diferit de ziua. Secessionul care îmi place atât de mult este la el acasă în centrul orașului, și nu numai.

Desigur că nu puteam rata o plimbare pe faleza Dunării și clădirea luminată a Parlamentului.

Statuile și detaliile vegetale ies în evidență chiar dacă sunt încojurate de firme colorate sau reclame la saloane de masaj thailandez (care sunt efectiv peste tot).

Că tot am adus vorba, pare că bucătăria asiatică este foarte apreciată în Budapesta, dacă e să mă iau după numărul de restaurante chinezești, japoneze și vietnameze văzute. Poate e doar impresia mea, dar cred că au întrecut ca popularitate shaormeriile.

Am avut cazare la Dean’s Home, un fel de hotel studențesc modern. Camera a fost foarte micuță, dar curată, confortabilă și cu tot ce aveam nevoie (baie, frigider, fierbător electric).  Deși nu e situat central, cu o plimbare se ajunge ușor în inima orașului. Partea și mai bună e că pe drum am descoperit tot felul de străduțe pline de bistrouri și restaurante cochete. În general am preferat aceste mici străzi nu foarte populate de turiști, în detrimentul centrului „clasic, destul de aglomerat, care nu se prea potrivea cu dorința mea de relaxare.

Restaurante și cafenele în Budapesta

Mazel Tov – Aveam multe localuri pe listă, dar singurul la care chiar mi-am dorit să ajung neapărat a fost Mazel Tov, cu specific mediteranean și oriental, așa că am făcut rezervare înainte. Este amenajat tare frumos, cu multe plant, luminițe și ziduri de cărămidă. Am ales conopidă la cuptor cu tahini, condimente, fulgi de migdale și rodie, iar ca fel principal, pui în stil Yemen cu risotto de bulgur, praz, fistic și brânză (da, a fost la fel de bun precum sună).

Winestone – Se află în cadrul Hotelului Mercure Budapest Korona și l-am ales pentru prânz, pe o vreme ploioasă. Atmosfera cosy s-a potrivit de minune și m-a uns la suflet. Am mers pe ceva cu specific local și am ales pulpă de rață cu găluște, varză și puțin sos de gutui. Supa cremă de cartofi dulci mi-a plăcut și ea, deși mă așteptam să fie mai densă.

Find Tea – Laitmotivul vacanței la Budapesta a fost… bubble tea (ceai cu perle de tapioca). Știu, nu foarte tradițional, însă descoperisem acest lanț cu băuturi asiatice în Debrecen și ne-a plăcut mult. Au o grămadă de varietăți de bubble tea, dar și mochi, un fel de prăjiturică din făină de orez, elastică și moale, umplută cu diverse creme. Am fost de două ori și de fiecare dată micul local era plin.

Madal Cafe – Local vegan-friendly unde se poate bea cafea de specialitate cu aromă de spiritualitate: Madal era porecla din copilărie a filosofului Sri Chinmoy, ale cărui principii au inspirat acest loc. Pe lângă cafea, au și produse de patiserie, sandvișuri, ceaiuri și sucuri.

Budapest Baristas – Am poposit cu drag în această cafenea micuță și prietenoasă, cu spațiul eficient folosit (există un mic etaj cu mese mici). Atmosfera de Crăciun, cu luminițe și crenguțe de brad, se potrivea tare bine cu locul.

Budapest Baristas, Winestone, Find Tea

Am descoperit din întâmplare și niște artă urbană, desigur (dintre care unul simpatic chiar în parcare la un supermarket Aldi).

Piața Centrală m-a încântat prin arhitectura minunată, deși în interior, la standuri, se găsesc în mare parte produse turistice” și suveniruri ca în centru.

Am văzut Zidul Memorial din cartierul evreiesc, cu o hartă a fostului ghetou și informații despre viețile pierdute în timpul Holocaustului. Seara e mai ușor de citit textul, pentru că e luminat fain.

La capitolul alergare”, am ales parcul Nepliget, unde în weekend am și dat peste un grup de alergători hotărâți, în ciuda ploii în reprize.

Într-una din după-amiezi, ca să ne plimbăm cu un traseu mai bine definit, am ales un joc din aplicația Questo: BudaPest: One city, one hundred stories (gratuit, dar erau și altele contra-cost). Pe baza indiciilor oferite, am urmat un traseu drăguț, care ne-a purtat din centru spre Citadelă și Statuia Libertății – ocazie cu care am admirat și o panoramă superbă asupra Dunării, a podurilor și a orașului.


Au rămas multe locuri de vizitat și explorat în Budapesta, desigur, dar sper să revin cândva aici, eventual într-un anotimp mai călduros.

2 thoughts on “Vizită în tihnă la Budapesta – ce am văzut și unde am mâncat

  1. Adria

    Da, e tare frumos sa te plimbi pe strazile din Budapesta! Cand mai ajungi, iti recomand si Palatul Godollo, aproape de Budapeste (se ajunge usor cu trenul).

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.