Cât de picantă e o ciocolată picantă? Asta a fost întrebarea mea înainte de a gusta din Cacao Sampaka – ciocolată neagră & cayenne. Aveam să aflu răspunsul după o dulce tatonare.
Cacao Sampaka lasă să se întrevadă prin ambalaj o bucăţică din conţinut, dar privind prin mica ferestruică am observat doar ciocolatiul apetisant la care mă aşteptam. Gustul picant rămânea în continuare ascuns în culcuşul de cacao…
Desfăcând ambalajul, am descoperit un cuplu de foi de ciocolată, stând cuminţi spate-n spate, despărţite elegant de o folie de hârtie. Ciocolata nu este împărţită în pătrăţele, dreptunghiuri sau alte forme, ci e turnată dintr-o singură bucată, adică îţi lasă libertatea totală să ţi-o dozezi cum crezi de cuviinţă sau să te laşi în voia destinului şi să o rupi fără să te gândeşti prea mult.
La prima bucată nu am simţit vreo urmă de picanterie. De-abia după ce ciocolata s-a topit, plimbată prin gură, am avut senzaţia plăcută de căldură, iar pe gât mi-a rămas un gust uşor picant.
Ciocolata nu a fost atât de rece, agresivă şi dură ca “Piercing”, cartea pe care i-am alăturat-o. Dimpotrivă. Cacaua în procent de 67%, scorţişoara şi aroma de vanilie îndulcesc orice urmă de violenţă senzitivă. Aşa că dacă te tentează o ciocolată picantă, dar de la care să nu-ţi ia gura foc, Cacao Sampaka e perfectă. O găseşti pe Ciocopolis 😉