Ce faci când cheful de vacanţă te trage de mânecă, dar mai e ceva timp până să pleci în concediu? Simplu, plănuieşti o escapadă prin apropiere de casă, care să-ţi potolească temporar dorul de umblat hai-hui. Asta am făcut eu zilele trecute, după ce am descoperit întâmplător pe Facebook un colţ de vis, la doar 50 km de Bucureşti. Este vorba despre Conacul Manasia, situat în localitatea cu acelaşi nume din judeţul Ialomiţa, aproape de Urziceni.

Fotografiile de pe site erau ireal de frumoase, aşa că am profitat de vremea bună şi am pus la cale o plimbare la conac. Am telefonat pentru mai multe detalii şi m-am bucurat să aflu că domeniul se poate vizita în timpul săptămânii; fără să mai stau pe gânduri, am făcut rezervare pentru un tur ghidat. Am ajuns la Manasia pe după-amiază, un pic adormită de căldura nefirească pentru jumătatea lui ianuarie.

Departe de agitaţie, neoane kitsch şi clădiri… hai să zicem balcanice, domeniul Manasia e o altă lume. Aici am găsit un loc unde istoria şi arta se oferă cu generozitate, în porţii delicioase, condimentate cu rafinament şi garnisite cu respect pentru cultură. Deseori, asociez eleganţa cu formalitatea, însă la Manasia am aflat că ea poate fi şi caldă, afectuoasă, lipsită de gesturi rigide.

La poartă, gazda m-a întâmpinat cu prietenie şi m-a condus spre clădirea cochetă, unde m-am plimbat prin saloanele înalte, ascultând cu nesaţ poveşti despre istoria conacului şi legendele sale. De-a lungul vremii, nume ca Efrem Obrenovici, Alexandru Ipsilanti, Ion Hagianoff sau Ariadna Lowendal Dănilă şi-au pus amprenta asupra domeniului şi l-au transformat în ceea ce este azi: un loc unde uiţi de timp şi vrei să respiri cât mai mult din frumuseţea aflată în jurul tău.

Conacul Manasia îşi asumă trecutul, îl evocă şi-l expune cu generozitate, asortând minunat obiecte de artă specifice epocii antebelice şi elemente ale prezentului, ba chiar şi lozinci din perioada comunistă.

Clădirea a fost renovată cu grijă, iar acum este monument istoric clasa A şi serveşte drept spaţiu pentru evenimente de lux, alături de parcul amenajat superb. În restaurarea decoraţiunilor şi accesoriilor care împodobesc conacul s-au păstrat detaliile stilistice originale. Unele dintre obiecte au fost cumpărate la licitaţii şi provin din colţuri îndepătate ale lumii.

Deşi e un loc nobil, nu are nimic scorţos, ba dimpotrivă. M-am simţit ca un oaspete aflat în vizită într-o epocă şic, iar asta se datorează mai ales gazdelor, de departe cele mai plăcute prezenţe din acest gen de locuri. O mare diferenţă faţă de unele muzee, unde vizitatorii sunt priviţi ca intruşi/ potenţiale pericole (cel puţin asta e senzaţia mea…).

Manasia expune o mulţime de opere de artă, puse în valoare într-un mod extrem de natural. Tablourile nu sunt etichetate ostentativ, ca într-un muzeu clasic, însă dacă priviţi cu atenţie veţi descoperi inclusiv nume celebre din pictura românească. Crama răcoroasă, luminată discret, m-a surprins prin mister, la fel şi butoaiele uriaşe aliniate asemenea unor soldaţi pântecoşi.

După o incursiune în istoria domeniului, am savurat un ceai de fructe şi nişte cornuleţe calde, pufoase, iar apoi, din saloanele elegante, luminoase, mi-am mutat paşii pe aleile şerpuite care mângâie parcul. Am făcut o vizită păunilor coloraţi, am trecut pe lângă micul iaz şi am poposit pe banca din foişor, de unde domeniul se vede în toată măreţia sa. Fiind iarnă, vegetaţia era destul de reţinută, însă îmi imaginez că vara, când parcul este copleşit de flori şi verdeaţă, la Manasia poţi să-ţi faci o idee despre cum arată paradisul.

Ce mi-a plăcut la Manasia? Pe scurt, totul. De la site-ul cu fotografii profesioniste şi diacritice (!), până la decoraţiunile interioare perfect alese, atmosfera relaxată şi ceaiul, dar în special:

• statuetele sub formă de iepuri, veveriţe şi alte jivine simpatice

• salonul cu aer oriental

• fotoliul roşu şi lozincile socialiste (!)
• modelele pardoselilor

• mirosul din bibliotecă

• muzica plăcută care se aude pe tot domeniul (am prins şi o repetiţie de pian)

• tavanele cu decoraţiuni migăloase
• ia românească şi reflectoarele de la Holywood

• eleganţa salonului Efrem Obrenovici

• lumina discretă din cramă
• conacul privit în lumina soarelui
• tablourile

• foişorul din parc
• atitudinea prietenoasă a gazdelor
• terasa şi un colţ vesel

• priveliştea spre biserică
• masa a la Dali şi ceainicul supărat

• aleile parcului
• mansarda, unde se simte spiritul ludic prin jucăriile ascunse în spatele unor ferestre misterioase

• mâţa neagră şi jucăuşă din parc

Taxa de vizitare la Manasia este de 35 lei şi include turul ghidat al conacului, o plimbare pe domeniu, o gustare şi un ceai/o cafea. Dincolo de asta, aş mai adăuga că domeniul oferă o scufundare relaxantă în istorie, printre poveştile unui loc fascinant, o evadare din prezentul uneori obositor şi un adevărat masaj pentru minte şi suflet. În comparaţie cu cei 5-10 lei plătiţi la alte muzee de prin ţară, 35 de lei poate părea o sumă consistentă, însă având în vedere ce vezi, simţi şi trăieşti la Manasia, taxa este una modică şi merită 100%!

La Manasia te îmbeţi cu splendoare şi eleganţă, sorbind din cultură cu gesturi tacticoase, asemenea unui ceai bun. Vă doresc să ajungeţi pe-acolo şi să vă bucuraţi de fiecare picătură!

Conacul Manasia

Adresă: Intrarea Conacului, nr. 1 A, localitatea Manasia, judeţul Ialomiţa (lângă Urziceni, la circa 50 de km de Bucureşti)

Web: www.domeniulmanasia.ro

Facebook: https://www.facebook.com/ConaculManasia

Articol publicat pe România Pozitivă