Să zicem că ai o pasiune, o idee pe care vrei s-o iei mai în serios şi să-ţi „oficializezi” relaţia cu ea. Îţi doreşti s-o pui în practică, s-o lansezi şi s-o faci cunoscută lumii întregi.
O asemenea îndrăzneală aduce de obicei cu ea şi oameni gata să te demotiveze. Sunt genul ăla de persoane care la orice proiect mai nonconformist îţi zic repede: „A, nu, nu se poate”; „Ideea ta e sortită eşecului, n-are nicio şansă să se materializeze”; „Nu o să ai timp şi resurse să lucrezi la pasiunea ta şi oricum nimeni nu o să plătească pentru asta”.
Pe de-o parte, criticile sunt un lucru bun, dacă reuşeşti să le priveşti obiectiv, cu ceva detaşare, şi să nu le iei ca un afront. Gândeşte-te la un duş cu apă rece dis-de-dimineaţă, care te face să vezi apoi mai clar viaţa. Pe de altă parte însă, criticile pot fi o piedică, dacă te laşi demotivat de ele, în loc să le iei pur şi simplu ca pe un feedback şi, eventual, să-ţi îmbunătăţeşti munca.
În orice idee, oricât de nebunească ar fi, există un grăunte de realism.
Pentru că ideea ta, aşa naivă cum pare la prima vedere, poate fi întoarsă pe dos, modificată, adaptată şi poţi extrage din ea o bucăţică de pus în practică. Cel mai bine este să începi încet-încet, de exemplu cu un proiect-pilot sau o „miniatură”, pentru a-ţi da timp să te obişnuieşti şi a testa ideea.
Dacă cei din jur nu văd potenţialul proiectului tău, dar tu crezi în el, nu-ţi rămâne decât să ai tu atâta încredere în tine încât să mergi mai departe singur pe calea pe care ţi-ai ales-o. Sau, dacă ai noroc, însoţit de câţiva prieteni.
Desigur, pe lângă încredere şi (auto-)susţinere e nevoie şi de muncă. Multă muncă. Dacă se întâmplă totuşi să te împiedici, fii curajos şi mergi înainte, pe drumul tău.
Până la urmă, nu există eşecuri. Fie reuşeşti, fie înveţi.
——
Articol publicat pe România Pozitivă
—–
Dacă ţi-a plăcut acest articol şi crezi că poate fi util şi altora, dă un like & share pe Facebook 😉
—–
Pfoai de câte ori am auzit-o eu pe asta „A, nu, nu se poate” și încă o aud!!!
Da, sunt persoane care nu te-ar susține nici dacă ar crede în ideea ta, persoane negativiste, frustrate care știu că dețin ele “adevărul” general valabil și nu se abat de la el nici să le pici cu ceară… Ei, trebuie să fii foarte stăpân pe tine și pe ce îți dorești ca să treci lejer pe lângă ele, dar niciodată, niciodată nu le urca în barcă cu tine și cu planurile tale pentru că te vor scufunda cum prind ocazia și numai pentru a spune mai apui “ți-am spus eu” 🙂
Când avem momente de şovăială sau lipsă de încredere în ideile noastre, astfel de persoane sunt ultimul lucru de care avem nevoie 😀 De-asta am şi scris articolul, ca să-mi aduc mereu aminte să privesc în faţă şi să-mi văd de ale mele.
Foarte bine ai făcut Andra că ai scris articolul ăsta, cel puţin pentru sufletul tău şi pentru cei pe care nu-i interesează ce spun alţii când e vorba de un proiect în care cred. 🙂
A critica (dar să spunem la modul acela că te ajută să descoperi minusuri, nu de dragul de a distruge, fără să pui ceva în loc) este una, a descuraja este cu totul altceva. Bine a zis Bia, niciodată să nu faci greşeala să le spui, mai ales celor declaraţi apropiaţi, ce planuri ai, cei mai mulţi vor face tot posibilul să te tragă în jos. Cred că asta ţine de mentalitatea aia de învins şi împăcat cu ceea ce primeşti, îţi convine sau nu.
Noi ar trebui să învăţăm să încurajăm, cred că suntem printre cei mai buni în a-i descuraja pe alţii. Sinceră să fiu, eu nu înţeleg satisfacţiile unora care văd că vrei să faci ceva şi fac posibilul să te oprească, în loc să te susţină.
Prefer să ţin totul pentru mine până când proiectul e într-un stadiu mai avansat, mă simt mai motivată aşa, doar eu cum mine 🙂 De acord că ar trebui să învăţăm să încurajăm şi, mai mult, ar fi bine să învăţăm să dăm un feedback cât mai obiectiv atunci când ni se cere.
Off… ce bine pica D-zeule, acest articol. Ca tare am avut o zi stupida…cu multa agitatie, racnete si nervi la servici.
A trecut 🙂
Da, multam.
Din păcate există prea mulţi care te descurajează. Prea mulţi oameni negativişti. Sigur are fiecare câte-un prieten de genu’ şi ştii la ce mă refer.
Dar dacă acei oameni sunt chiar familia ta? Aici e mai greu… trebuie să te detaşezi de ei, vor apărea”scandaluri”.
Bun articolul, mi-a plăcut!
Da, cred că fiecare dintre noi avem un prieten sau măcar un cunoscut de genul ăsta 😀
În cazul în care chiar familia ta aşa, ai nevoie de mult curaj şi diplomaţie, chiar dacă nu te detaşezi decât de partea asta negativistă. Nu e imposibil, dar cu siguranţă e mai greu.