„Când nu ştii ce să spui sau să faci, atinge”

5 minute de masajSunt o persoană tactilă, iubesc atingerile, îmbrăţişările şi pupicii, îmi place să mă îmbrac în haine confortabile şi să mângâi paginile cărţilor înainte de a le cumpăra. Aşa că fraza din titlu mi-a ajuns la suflet. Am descoperit-o într-o cărţulie despre masaj, ilustrată cu poze liniştitoare şi “zen”, care te relaxează doar când le priveşti.

Până acum, masajul reprezenta pentru mine pur şi simplu o formă de răsfăţ, dar cu ocazia asta mi-am dat seama că e şi o formă de comunicare: prin atingere se transmit energii şi sentimente, poate mai profund decât prin vorbe.

Atingerea „nu poate doar vindeca durerile din corpul nostru, provocate de activităţi fizice şi stres, dar poate, de asemenea, să ne alimenteze sufletele atunci când ne simţim singuri, nervoşi, deprimaţi sau răniţi”, cum bine spune autoarea. Ea ne aminteşte că este important să avem grijă de corpul nostru şi subliniază că oricine poate învăţa câteva tehnici de masaj. Este o metodă de relaxare la îndemâna oricui şi poate fi practicată în cele mai diverse situaţii.

Cartea prezintă paşii realizării unor masaje pentru diferite locuri/părţi ale corpului/stări de spirit/contexte, dar şi masaje pentru cupluri, de făcut împreună cu persoana iubită (asta dacă e amatoare de aşa ceva :D)

Eu am avut norocul să găsesc cărţulia la un anticariat, la pachet cu o mini-carte, cu doar 10 lei ambele. Pe la târguri şi prin librării am văzut că e cam 20-25 de lei.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.