Tag Archives: Place de la Concorde

Ce să vezi la Paris în 3 zile (3): Sainte Chapelle, Grădina Luxemburg, Domul Invalizilor, Turnul Eiffel, Champs Elysees, Grădinile Muzeului Luvru

A treia zi petrecută la Paris a început cu câteva picături mărunte de ploaie, dar care nu m-au speriat. Ca de obicei, după micul dejun am luat oraşul la pas, de data asta cu o direcţie clară: Sainte Chapelle, o biserică despre care citisem că are nişte vitralii impresionante. Am străbătut bulevarde şi străzi micuţe, având deasupra un cer tulbure. Noroc cu frunzele galbene care mai înviorau puţin atmosfera. Totuşi, peisajul mi s-a părut demn de imortalizat, mai ales că în depărtare se ridica mândru Turnul.

paris-sena

Am ajuns la Sena, am traversat-o pe Pont au Change – Sainte Chapelle se află pe Île de la Cité, insula oraşului -, şi m-am găsit în faţa Palatului Justiţiei (Palais de Justice), un complex uriaş de clădiri, din mijlocul căruia se iveşte turla ascuţită a capelei. Am intrat cu hotărâre, deşi biletul mi s-a părut cam scump, la prima vedere: 8,5 euro pentru accesul în interior. Continue reading