Acum câţiva ani, într-o seară frumoasă de toamnă, stăteam pe terasa unui restaurant cochet de pe malul lacului Como. Am studiat un pic meniul, apoi m-am decis asupra unei salate. Am dat peste câteva ingrediente necunoscute în listă, dar am zis să mă risc, cu ocazia asta mai învăţ şi eu ceva nou şi-mi îmbunătăţesc vocabularul în limba italiană. Printre foi de salată, roşii, ridichi şi morcovi, am simţit o legumă cu o textură fragedă şi gust de… pastă de dinţi. Luând-o prin eliminare, am ajuns la concluzia că ingredientul cu pricina era ceea ce în meniu se numea finocchio.
Peste câteva zile, ajunsă acasă, am mers glonţ la internet să aflu ce-i cu acest minunat specimen exotic, al cărui gust nu-l mai simţisem la vreo masă. Am descoperit că este vorba de fenicul, o plantă foarte… corcită: se asemănă cu mărarul la frunzuliţe, cu ceapa verde la bulb şi are gust de anason!
