Am mai povestit aici pe blog despre ce lucruri am învățat de când alerg. Multe dintre ele nu sunt doar despre alergare, ci sunt principii pe care le aplic și în alte situații. Ideea care mă ajută mult deopotrivă în alergare și la lucru și despre care vreau să scriu azi are într-un fel legătură cu motivația. Mai exact, cum mă motivez ACUM să fac un lucru de care nu am chef pe moment, dar care știu că îmi va aduce beneficii pe termen lung?

Înainte de a ieși la alergare am tendința să trag de timp. Mai ales când e dimineață, frig sau plouă. Mă momește puțin somnul, mă ia lenea în brațe și mă mângâie frumos pe creștet. Așa că îmi propun doar să mă îmbrac și să ies din casă, atât. Dacă nu o să am chef apoi să alerg, asta e, doar fac o scurtă plimbare sau pur și simplu mă întorc frumos acasă.
Partea surprinzătoare (sau nu) este că deja îmbrăcată, ieșită din casă și începând să alerg, nu prea îmi vine să mă întorc. Pofta vine mâncând, cum se spune.
În cei peste 10 ani de când alerg, cred că mi s-a întâmplat doar de 2-3 ori să aplic faza cu plimbatul, pentru că, din motive necunoscute, n-a mers alergarea sub nicio formă. Nu mă refer aici la situațiile în care sunt obosită fizic, accidentată sau mi-e rău, atunci clar nu o să ies la alergat, ci o să stau să mă refac.
În rest, de fiecare dată a apărut și cheful. Uneori după 15 km, alteori mai devreme, însă la finalul fiecărei alergări sunt încântată că măcar am ieșit la aer și mișcare.
La fel a fost și cu aceste articole. Am amânat o grămadă până când să mă apuc de scris. Așa că la un moment dat mi-am propus să scriu ce-mi vine în minte, doar 10 minute. Când m-am uitat la ceas apoi, trecuse aproape o oră și eu umplusem deja câteva pagini cu idei și fraze. E un truc pe care îl folosesc foarte des când am ceva de scris, dar nu prea-mi vine să mă apuc. Mă concentrez doar pe un pas micuț, de a deschide documentul și a scrie orice pe subiect timp de 10 minute sau pur și simplu de a mă documenta despre ce am de scris. Nu mă gândesc neapărat dacă am chef, până la urmă 10 minute nu e așa mult timp.
Știu că acest principiu, de a începe doar cu un mic pas în direcția dorită, e foarte cunoscut și promovat inclusiv de cărți celebre de dezvoltare personală, însă eu l-am internalizat datorită alergării și mi se pare foarte bun când întâmpin greutăți să fac chiar și lucruri plăcute. Se aplică excelent și la proiecte mai mari, unde finalul e în ceață și e greu să cuprinzi cu mintea tot ce urmează să faci.
Pentru mine, nu alergarea în sine e partea grea, ci să ies pe ușă. Așa că îmi propun să mă ocup de ieșitul pe ușă și vedem apoi. Iar acest principiu mă ajută să trec la treabă și să înaintez mai mult decât motivația.
Pentru tine care este cel mai important lucru învățat din alergare, pe care îl aplici și în viața de zi cu zi?
Acest articol face parte din seria „24 de zile despre alergare”.