Micul oraș unguresc de pe malul Tisei mi-a oferit ocazia unei evadări mult dorite într-un loc nou, destul de aproape de Timișoara. Deși friguț, am prins o zi cu soare în Szeged, care a proiectat pe clădiri o lumină superbă și m-a energizat.
Am făcut o grămadă de fotografii, deși mi-au înghețat degetele pe telefon. Mi-am luat mănuși fără degete și nu a fost o alegere prea bună. Pentru degete.
Nu mi-am propus să prezint în articol toate clădirile și locurile faine din Szeged și nici măcar pe toate pe care le-am văzut. Însă câteva amintiri plăcute tot am vrut să menționez aici.
Am început plimbarea cu… un prânz. La Cirmi (adică pisicuță, de aici și desenul), un mic bistrou foarte cosy. Nu vă lăsați induși în eroare de poză, când am ajuns camera era plină, dar localul s-a golit destul de repede. Mâncarea mea – fajitas de pui (deloc unguresc, știu) a fost foarte, foarte, foarte sărată, așa că n-am putut să mănânc prea mult din ea. Noroc cu antreul împărțit, guacamole, iaurt și lipiile bune, care au salvat situația.
Am luat apoi străzile la pas, cu pierdut pe străduțe și admirat ce-i prin jur.
Printre primele elemente interesante a fost fresca de la Podul Eroilor, în memoria celor 12.000 de soldați din Szeged care au murit în primul război mondial. Impresionantă și apăsătoare.
Multe, multe clădiri superbe în stil Art Nouveau/ Secession împodobesc zona centrală a orașului. Palatul Reök este, probabil, cea mai cea bijuterie la acest capitolul. Decorată cu multe forme fluide, în tonuri calde de verzui, și mulți nuferi albaștri, care se regăsesc și pe capacele de la canalizare din fața clădirii. Eu aș fi zis că sunt iriși, dar am găsit informații că ar fi nuferi. În fine.
Catedrala, mai exact Biserica Votivă, mi-a dat impresia unei atmosfere foarte britanice, mai ales că e încojurată de clădiri cărămizii – sedii universitare, cu arcade și bolte.
Palatul Ungar-Mayer, cu a sa cupolă roșcată, luminată de soare, m-a captivat total, mai mult chiar decât grupul de statui de la poalele sale.
Am trecut prin multe piațete, am admirat fântâni și statui – unele clasice, altele mai ciudate. La tot pasul, clădiri cu ornamente minunate.
În piața de la Primărie am dat întâmplător peste un mic detaliu arhitectural despre care citisem pe net: Podul Suspinelor, o replică a celui de la Veneția. Plus că apusul, văzut din această piață, a fost spectaculos.
Am remarcat foarte multe cofetării cu prăjituri și dulciuri de tot felul. Pentru gustarea de seară am ales una situată chiar la parterul palatului Reök, cu un interior elegant, dar fără să fie prea pretențios.
Deși am petrecut în Szeged doar jumătate de zi, am simțit plimbarea ca o gustare delicioasă și o adevărată vacanță.
