3 recomandări de cărți cu suspans și sânge

Am strâns aici trei cărți thriller, condimentate cu suspans, care mi-au făcut pielea de găină. Se citesc ușor, te țin în priză, dar sunt mai greu de digerat. Dacă aveți alte recomandări, please share în comentarii 😉

Povestea Slujitoarei – Margaret Atwood

povestea slujitoarei carte impresiiAm văzut-o întâmplător în biblioteca Bookster și mi-am amintit că auzisem de cartea asta și de serialul pe care l-a inspirat. Mai încercasem să citesc o carte de Atwood, dar am abandonat-o rapid, din cauza stilului lălăit și extrem de plictisitor pentru gustul meu. Totuși, la subiectul ăsta, același stil a mers de minune.

Povestea Slujitoarei” este o distopie care aduce a „1984”, însă pe mine m-a dus cu gândul și la “Războiul nu are chip de femeie” (una dintre cele mai triste cărți pe care le-am citit vreodată).

Într-o lume răvășită de poluare și război, autoarea descrie un regim totalitar din viitor, în care femeile nu au aproape niciun drept. Unele dintre ele, cele încă fertile, sunt alocate unor familii bogate, iar singura lor misiune este să rămână însărcinate cu stăpânul casei, fiind strict supravegheate de soții și de servitoarele din gospodărie. Personajul principal, Offred, e una dintre acestea și își spune povestea sclaviei pe un ton trist, însă fără să renunțe la speranță. Oricât de strictă ar fi o dictatură, nu poate controla totul; în plus, unii vor fi mereu “mai egali” decât alții.

O parte din atitudinile întâlnite în carte nu mi se par atât de departe de societatea contemporană, din păcate: extremismul, discriminarea, misoginismul, ura pe criterii religioase etc. 

La sfârșit, făcând o paralelă cu “Războiul nu are chip de femeie”, am rămas cu următoarea dilemă:

Ce e mai groaznic? Să fii obligat să faci un lucru oribil sau să fii atât de spălat pe creier încât să-l faci de bunăvoie, crezând că e bine?

Conspirația – Dan Brown

conspiratia dan brown impresiiDupă ce am citit “Inferno”, “Îngeri și demoni” și “Simbolul pierdut”, încă o carte m-a convins că îndrăznețul Dan Brown are un talent incredibil să mixeze informații științifice și culturale într-o narațiune alertă, presărată cu multe controverse.

“Conspirația” a fost cartea care m-a acompaniat în vacanța din Sicilia și m-a ținut ocupată la zborul de dus, cu tot cu turbulențele din jur. Dan Brown imaginează o descoperire care poate schimba istoria, dar și rezultatul alegerilor electorale din Statele Unite. În același stil antrenant cu care mă obișnuisem, intriga este țesută printre pericole, mistere și secrete din cadrul NASA și al Casei Albe.

Nici din cartea asta nu lipsesc răsturnările de situație cam forțate și un final un pic siropos; mor multe personaje, dar la fel de multe se salvează sau sunt salvate ingenios, în ultima clipă.

La începutul cărții se menționează că “toate tehnologiile din acest roman există cu adevărat”, așa că această lectură poate fi considerată și o lecție pe teme tehnico-științifice, livrată într-un mod plăcut, însă fără să facă notă discordantă cu acțiunea romanului. Asta mi se pare fain la Brown, faptul că stârnește curiozitatea prin informațiile inedite strecurate în poveste. Nu de puține ori am intrat pe net special ca să aflu mai multe despre anumite locuri sau sisteme menționate în romanele sale.

Trilogia Millennium – Stieg Larsson

millennium trilogie stieg larsson impresiiTrilogia Millennium este compusă din ditamai cărămizile: 3 cărți cu aprox. 850 de pagini fiecare, mai exact: “Bărbați care urăsc femeile”, „Fata care s-a jucat cu focul” și „Castelul din nori s-a sfărâmat”. Chiar dacă intrigile cu servicii secrete și spioni nu sunt pe gustul meu, toate cele trei cărți m-au ținut lipită de ele până târziu în noapte, cu propoziția “Încă un capitol și mă culc!”, spusă de n ori într-o seară.

Primul volum mi s-a părut foarte sângeros și violent, însă în următoarele două autorul se mai domolește un pic (doar un pic :D). Acțiunea are loc în Suedia și aduce în prim plan dezvăluirile făcute de jurnaliștii de la Millennium, o revistă curajoasă de reportaje pe teme politice și sociale. De aici, o mulțime de probleme pe care “băieții răi” le fac jurnalistului Mikael Blomkvist și protejatei sale, Lisbeth Salander, dar nu numai. 

Stieg Larsson nu are nicio jenă să arunce cu sânge pe pereți, să-și omoare personajele pe capete și să mai toarne benzină pe foc prin situații la limită. Nu mi-a plăcut că unele scene sunt exagerat Hollywoodiene, adică personajele sunt bătute, împușcate, îngropate de vii, dar reușesc să supraviețuiască și chiar să fie funcționale ulterior. Totuși, când am terminat de citit ultima pagină, am rămas cumva nostalgică, mi-ar fi plăcut ca acțiunea să continue.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.