Sunt oameni care devin antreprenori și își deschid afaceri creative. Alții inovează în știință sau tehnologie. Alții fac voluntariat în zone periculoase. Alții salvează vieți în fiecare zi, ca medici. Mai sunt și cei care au un job full time într-un domeniu oarecare, x copii, familie și găsesc timp să studieze, să țină propriul curs și, eventual, să scrie și o carte.

Moment în care te întrebi: „Dar eu, eu ce fac remarcabil?” Hm, păi nu mare lucru, dacă te compari cu cei de mai sus.

Și brusc te cuprinde un sentiment de tristețe și dezamăgire gândindu-te că ai doar o viață obișnuită, fără nimic glam, iar singurele chestii wow sunt fotografiile pe care le postezi pe Instagram sau Facebook (și asta datorită filtrelor). Nu ai niciun plan secret de salvat lumea, iar a-ți bea cafeaua este maximul pe care ți-l dorești într-o dimineață de weekend.

Spunea cineva că dacă nu-ți stabilești propriile visuri pentru care să muncești, vei munci pentru visurile altora. N-am înțeles niciodată de ce asta ar fi ceva rău. 

Ce voiam să zic e că nu trebuie să avem toți vieți strălucitoare, care să dea pe afară de filantropie, inovație și curaj. În ciuda a ceea ce ne arată canalele de socializare, vieți perfecte nu există (sper că știați asta deja). Dacă pentru tine e mai importantă linștea de fiecare zi sau familia sau pisica, nu e nimic rău în a te bucura de ele din toată inima, fără pretenția de a fi un nou Einstein.

Poți fi fericit și din umbră, dacă te obosește soarele și lumina.

Acesta nu e un îndemn la mediocritate. Putem avea o viață care să strălucească de bunătate și de fapte frumoase făcute din suflet, chiar dacă nu întreprindem nimic spectaculos. Bunătatea și frumusețea pot fi impresionante, copleșitoare, la scară largă, dar sunt la fel de valoroase și în variantele lor modeste. E suficient să facem gesturile alea mici-mici, care ating inimile celor din jur sau să avem o minusculă inițiativă, care să aducă bucurie fie și asupra unui singur om.

Chiar dacă nu suntem amuzanți, sociabili, creativi, genii sau nici măcar punctuali, asta nu înseamnă că nu suntem buni de apreciat și de iubit. Întrebați-vă prietenii și rudele dragi 😉

Nu ar trebui să ne descurajeze banalitatea vieților noastre dacă gustul dulce al micilor victorii de zi cu zi ne aduce bucurie.

Poate că acum nu vedem nimic dincolo de mărunțișul faptelor noastre bune, iar în urmă va rămâne doar praf de stele. Dar e ok. Ce-ar fi cerul doar cu luna pe el?