Auzisem nu mai știu de unde că pentru a adormi mai ușor seara e bine să citești câteva pagini. Într-adevăr, ritualul lecturii înainte de culcare e foarte plăcut și reprezintă o trecere minunată spre lumea viselor.

Totuși, sfatul ăsta are o mare lacună: nu ține cont că s-ar putea ca respectivele cărți să te prindă atât de tare, încât să nu vrei să mai dormi, ci să-ți ții ochi deschiși cu încăpățânare, doar-doar vei afla ce se întâmplă cu personajul X sau cum va evolua conflictul dintre Y și Z. Așa am pățit eu cu următoarele trei cărți, din cauza (sau datorită) cărora, în câteva seri, mi-am amânat ora de culcare cu zeci de minute bune:

Te las să pleci – Clare Mackintosh

După primele rânduri, mi s-a părut o carte cu un subiect deloc original, pe care-l regăsisem într-o altă carte citită de curând. “Te las să pleci” începe cu o scenă tragică: o mamă care-și pierde copilul într-un accident de mașină, iar autorul fuge de la locul faptei. Ei, dar lucrurile nu sunt așa cum par, pentru că pe parcurs o altă poveste se descoperă filă cu filă. O lectură tristă, cu final previzibil, însă care m-a ținut în priză; deși are 500 de pagini, am terminat cartea în mai puțin de 3 zile.

Hoțul de cărți – Markus Zuska

Fac ce fac și dau din nou peste o carte despre război și Holocaust. După ce m-am plictisit citind primele pagini, “Hoțul de cărți” m-a prins datorită subiectului și perspectivei din care sunt povestite faptele. Nimeni alta decât Moartea narează aventurile sale în vremurile tulburi ale celui de-al doilea război mondial, când este foarte ocupată cu sufletele celor morți. Aceasta o remarcă pe Liesel, o fetiță care locuiește într-un orășel de lângă Munchen cu părinții adoptivi. Ea descoperă bucuria cititului și… furatului de cărți, ca un fel de protecție împotriva realității crude. Deși lupta pentru supraviețuire în timpul războiului este în prim-plan, străbat totuși firicele de lumină, reprezentate de candoarea copilăriei, prieteniile, relațiile părintești sau rezistența împotriva legilor nedrepte. Din nou, deși o carte voluminoasă și cu subiect greu de digerat, am citit-o foarte rapid.

Abonatul nu poate fi contactat – Cristina Andrei

N-am avut așteptări mari de la această carte, scrisă de o autoare română contemporană. Ei bine, odată începută, mi-a fost greu s-o las din mâini. M-am gândit că e un roman de suspans, dar am descoperit o lume autentic românească, în care destinele mai multor personaje se împletesc, iar realațiile dintre ele sunt urmărite cu măiestrie și cu o atenție incredibilă pentru cele mai mici detalii. Frânturi de viață cotidiană, drame, secrete și conflicte – toate construiesc un tablou din care nu lipsesc momentele intense și chiar violența. Sunt multe personaje și la un moment dat mi-a fost greu să țin minte cine ce e și care e legătura cu ceilalți. Însă pe parcurs m-am obișuit cu ele. Acțiunea e ca o disecție prin diferite clase sociale, servind din fiecare câte puțin. Pe scurt, genul de roman care mi-a părut rău că se termină.