4 motive pentru care rutina e valoroasă

De obicei, încercăm să evităm rutina și o considerăm inamicul numărul 1 în carieră, relații și tot ce înseamnă viață interesantă. Monotonia dăunează, iar ceva condimentat sau niște focuri de artificii sună mai bine, nu? Nu neapărat și nu întotdeauna.

Vorbind de curând cu o prietenă, mi-am dat seama că poate nu ar trebui să privim rutina cu desconsiderație.

1. Rutina ne ajută să ne schimbăm.

Sună paradoxal, însă ca să înlocuim obiceiuri vechi cu unele noi avem nevoie de consecvență în timp, de cele mai multe ori. Schimbările durabile nu se produc peste noapte, indiferent că e vorba de a medita 30 de minute, a mânca mai multe legume sau a face mișcare. Cu toate trebuie să ne obișnuim. Iar asta se face treptat, înșirând zilnic mici gesturi pe firul de ață al cotidianului. Uneori mai timid, alteori cu entuziasm, pentru ca la final să obținem un colier pe care îl purtăm cu mândrie. La un moment dat, ajungem să uităm chiar că-l mai avem, într-atât de familiar ne-a devenit.

lisabona-podul-25-aprilie

2. Rutina ne dă un răgaz de la a lua decizii.

Când suntem prea obosiți ca să facem alegeri, rutina ne ia în brațe și ne alintă. Dimineața, chiar dacă sunt pe jumătate adormită, mănânc, mă îmbrac și apoi ies la alergat fără să stau pe gânduri. Pentru că e deja o rutină. La fel, când îmi pun căștile cu un playlist relaxant și am mai mult spor la treabă pentru că m-am obișnuit să fac așa. E confortabil să acționezi din inerție, fără să-ți mai bați capul cu dileme filosofice sau cotidiene. Rutina ne scufundă într-o obișnuință plăcută, ca într-o saltea moale al cărei miros familiar ne relaxează imediat. Sigur, ar fi plictisitor să rămânem acolo mereu să vegetăm, dar hai să nu uităm de importanța odihnei. 

3. Rutina ne face să simțim că avem controlul.

Știm ce va urma, iar asta ne liniștește. Măcar când vine vorba de cutiuțele mărunte ale vieții, dacă marile acțiuni sau evenimente rămân în afara sferei noastre de influență. Oricât ne-am da noi mari aventurieri, nevoia de siguranță e acolo și ne mai trage ne mânecă.

4. Însă poate cel mai frumos cadou al rutinei este că avem ce să spargem, din când în când. E meritul rutinei când ne bucurăm mai tare de un weekend relaxant după o săptămână în care am lucrat continuu, după același program. Cum ar fi ieșirile din rutină dacă… n-am avea din ce să ieșim? Cred că ăsta e marele merit al rutinei: ne oferă siguranța obișnuinței la pachet cu satisfacția că dacă o biruim, din când în când, ceva magic se va întâmpla.

ceai-la-bernscultz-icoanei

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *