Impresii despre săpunul african

Îmi dau seama că în ultima perioadă n-am mai cumpărat deloc săpunuri convenționale din hipermarketuri sau magazine de cosmetice pentru că am avut mereu la îndemână săpunuri naturale. Handmade sau nu, mi-au ajuns prin mâini 🙂 tot felul de goodies blânde cu pielea și discret parfumate.

sapun african negru

Ultimul astfel de produs cu care pielea mea a făcut cunoștință este săpunul african, pe care l-am încadrat în categoria “curiozități cosmetice”, alături de nucile de săpun sau buretele Konjac. Zic “curiozități” deoarece aceste produse nu sunt foarte cunoscute pe piața locală și probabil că pentru cei mai mulți reprezintă doar un “moft”. Personal, mi se pare că e de bine faptul că sunt redescoperite și promovate remedii naturale din toate colțurile lumii.

Preparat după o rețetă veche din Ghana, ce include uleiuri vegetale și cenușă din frunze de bananier plantain, săpunul african are o culoare pământie, cu tente de bej și cafeniu. Când am deschis ambalajul, am simțit un miros vegetal de grăsime. O combinație nu foarte atrăgătoare la prima vedere, mai ales dacă ești obișnuit cu parfumurile puternice ale săpunurilor din comerț și cu aspectul lor neted.

Bine, ca să sune mai poetic, să zicem că seamănă cu blatul de la cheesecake :)) Când am tăiat o bucată din el, m-am simțit ca și cum aș fi feliat un chec mai dur.

În cazul săpunului meu, marca MosoMami, untul vegetal din compoziție este unt de shea, cu proprietăți hidratante. Mai conține apă și cenușă din frunze de bananier.

Beneficii

beneficii sapun african

În primul rând, nu are în componență ingrediente suspecte, cu potențial nociv pentru organism. În al doilea rând, calmează iritațiile, acneea și micile probleme ale pielii, fiind bogat în vitaminele A și E. Este benefic pentru toate tipurile de piele, inclusiv cea uscată.

Utilizare și păstrare

Săpunul african absoarbe ușor umezeala, așa că pentru a-i mări durata de viață se recomandă să rupeți câte o bucățică din el, iar restul să-l păstrați în ambalaj.

Bucata respectivă se folosește ca orice săpun obișnuit: se freacă între mâini până se formează spumă, apoi se aplică pe piele. Săpunul african poate fi folosit pentru curățarea feței, a corpului și a părului.

Impresiile mele

impresii sapun african

Pielea rămâne fină și se simte curată, o senzație foarte plăcută. La aplicare se simt mici asperități, deci săpunul are și un mini-efect exfoliant.

Am fost uimită de cantitatea mare de spumă pe care o face în comparație cu alte săpunuri naturale. Spuma are o culoare gălbui-pal, nu e tocmai ca spuma “clasică”. Așadar, dacă aveți impresia că săpunurile naturale nu fac spumă, trebuie să încercați neapărat săpunul african și vă veți convinge de contrariu (sigur, față de săpunurile obișnuite din comerț, spuma nu este atât de impresionantă). Apropo, domnii îl pot profita de această caracteristică și îl pot folosi ca alternativă la crema de ras.

Deocamdată nu l-am folosit pentru păr, îmi trebuie ceva mai mult curaj ca să fac asta, având în vedere capriciile părului meu. But who knows? 🙂

Ai încerca(t) săpunul african? Îl găsești aici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *