Filosofie de pisică

Dacă aş putea să mă transpun într-un animal, mi-ar plăcea să am trăsăturile unei pisici.

pisic-la-Brukenthal

Pentru că este un animăluţ independent, care ştie să se descurce pe stradă, însă nu abuzează de agresivitate, ci se bazează pe instinct şi pe agerime. Nu prea îşi bagă în seamă stăpânul, dar se alintă când vrea să fie mângâiată. Ţi se bagă pe sub piele, însă nu supusă, ci mândră şi senzuală. Se caţără cu abilitate prin copaci folosindu-se de gheruţele ascuţite, sare peste garduri, se strecoară cu uşurinţă prin găuri şi spaţii înguste, mlădiindu-şi corpul elastic. Îi place să exploreze şi se avântă în tot felul de aventuri, dar cade mereu în picioare. Şi o ia de la capăt, că doar are şapte vieţi.

Dar mai este şi partea „soft”: dincolo de a fi neastâmpărată, este o fiinţă care ştie să se relaxeze. Se odihneşte şi toarce fără nicio grijă din lume, de parcă prezentul şi doar prezentul ar conta. Îşi trăieşte din plin viaţa, se bucură de soare, de mâncare, de mângâieri şi răsfăţuri. Plăceri simple de pisică.

pisic-belle-boutique

Când mănâncă, îşi scoate limbuţa catifelată şi savurează în tihnă mâncarea. Este cochetă, are grijă de ea, îşi înfoaie coada graţios şi păşeşte încet cu lăbuţele pufoase. O pisică somnoroasă care face „streching”, se linge pe botic şi îşi mişcă tacticos mustăţile este cea mai zen imagine pe care mi-aş putea-o imagina.

Pisica este, practic, întruchiparea echilibrului: linişte şi dinamism într-un ghemotoc de blană moale. Şi poate că uneori ar fi bine să învăţăm de la ea să fim agili şi flexibili, fără să pierdem din vedere bucuriile simple ale vieţii.

Miau!

10 thoughts on “Filosofie de pisică

    1. Andra :) Post author

      Hmmm, interesantă observaţia ta! Nu ştiu cine de la cine împrumută, dar şi eu am observat asemănări între animalele de companie şi stăpâni, atât la comportament, cât şi la aspect, uneori 😀

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *